Într-o seride interviuri acordate revistei The Atlantic, președintele Barak Obama a declarat că o serie de aliați ai Statelor Unite din Golful...
Trupele de elită ale armatei Statelor Unite, Delta Force, au fost desfășurate pe teritoriul Irakului cu misiunea de „a identifica, a prinde...
Board-ul editorial al celui mai important cotidian american, NY Times, a avertizat într-un editorial de săptămâna aceasta asupra efectelor negative și riscurilor...
Înainte ca NATO să desfăşoare manevre importante care au fost planificate pentru Polonia şi înaintea summit-ului Alianţei Nord-Atlantice, cinci generali din vârful armatei...
Un tribunal a aprobat preluarea sub forma unui control judiciar de către autoritățile statului a unuia dintre cele mai mari grupuri media...
Sediul Central al Departamentului Apărării din Washington, DC, SUA, una dintre cele mai mari clădiri de birouri din lume, a lansat de...
Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, s-a declarat în favoarea decriminalizării prostituției. Acesta și-a exprimat părerea la o întâlnire cu...
Curtea Supremă a Germaniei a acceptat să se pronunțe asupra unei spețe cu privire la scoaterea înnafara legii a unui partid de...
Mike Lofgren este un autor cu o experiență de peste 30 de ani în cadrul Congresului Statelor Unite, iar într-un articol recent...
Conform unui nou proiect legislativ, propus de guvernul Cameron, poliția și alte insituții de securitate vor avea dreptul de a accesa istoria...