Home Sport Provocare pe două roți pentru participanții ,,Cu Bicicleta la Mare”

Provocare pe două roți pentru participanții ,,Cu Bicicleta la Mare”

by Mircea Marinescu
2 minute timp de citit

O plimbare până la mare nu ar strica nimănui în această perioadă, dar atunci când pedalezi 300 de km până la destinație, atunci e chiar o adevărată provocare și ambiție. Cei aproape 500 de participanți în expediția ,,Cu Bicicleta la Mare'' din acest an au dat startul, însă, traseului București- Constanţa chiar în acest weekend.

Evenimentul coordonat de Lucian Mîndruță a reunit în jur de 500 de bicicliști plini de voință care au pornit în acest sfârşit de săptămână cu bicicleta din București, au făcut un popas sâmbătă seara la Amara după cei 140 de kilometrii parcurși, iar astăzi au continuat să pedaleze intens încă 160 de kilometrii, în lupta cu ploaia și vântul. Toţi au ajuns pe litoral, însă vremea capricioasă le-a dat bătăi de cap la 40 dintre concurenţi care au lăsat bicicletele şi au urcat în autocarul organizatorilor. Printre concurenţii care şi-au testat energia şi rezistenţa în marea pedalare s-a numărat şi un domn în vârstă de 77 de ani care a demonstrat că este complet pregătit să înfrunte şi partea a doua a traseului.

''Trebuie să fim atenţi, să mergem mai încet în coloană, să nu alunecăm. O să demonstrăm că se poate pedala şi pe ploaie”, a spus Lucian Mîndruță.

Ceilalți bicicliști care au rezistat în cursă au ajuns la Năvodari duminică seara unde au fost așteptați cu pizza şi bere.

Experiența ,,Cu Bicicleta la Mare'' nu a fost un concurs de ciclism, ci un marș de plăcere, o ocazie de a face mișcare, de a admira și a descoperi peisajele încântătoare ale țării.

Evenimentul a fost la a zecea ediție, iar în acest an a fost organizat prin intermediul Digi Fm și Digi24.

 

Surse: digi24.ro, cubicicletalamare.com

 

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More