Analiză: Regimul președintelui Erdogan devine din ce în ce mai tiranic, suprimând adevărul despre violențele autorităților împotriva minorităților curde din Sud-Estul Turciei. Atacurile și presiunile asupra mass mediei sunt la un nivel alarmant, similar unor regimuri dictatoriale recunoscute.
Pe zi ce trece Turcia se îndepărtează cu pași repezi de modelul democratic de guvernământ, ajungând să semene în schimb, din ce în ce mai mult, cu un regim paranoic condus de un singur partid. Nu există dovadă mai clară pentru acest lucru decât gradul de libertate al jurnaliștilor de a-i critica pe cei aflați la putere. Exemplele sunt mai mult decât concludente: „editorii ziarului de orientare centru-stânga Cumhuriyet își scriu editorialele din pușcărie din luna noiembrie; un comunicat emis zilele acestea de Sociatatea Jurnaliștilor din Izmir afimă că 31 de jurnaliști se află la închisoare iar 234 sunt într-o situație legală incertă, aflați în procese cu autoritățile. În cursul anului 2015, se afimă în continuare, peste 15 posturi de televiziune au fost închise iar a peste 50 de jurnaliști li s-a refuzat acreditarea”.
În fapt, în ultima perioadă media turcă se află în stare de șoc după ce doi ziariști proeminenți, Can Dundar, editorul șef al Cumhuriyet și Erdem Gul, directorul redacției politice a ziarului din Ankara, au fost reținuți de către forțele de securitate sub acuzațiile de obținere și publicare a informațiilor secrete de stat în scopul spionalui politic și militar, și cu ajutorarea unei organizații teroriste militare. Cu câteva luni înainte ziarul a publicat o înregistrare video în care camioane cu armament aparținând serviciilor secrete turce treceau granița în Siria. Ziarul este cunoscut ca având o orientare secularistă, fiind apropiat de partidele de opoziție. Președintele Erdogan a catalogat acest reportaj ca fiind un gest de spionaj. Organizația internațională Reporteri fără Frontiere a catalogat acest episod ca fiind un caz de „persecuție politică”. Folosirea acuzațiilor de terorism sau de complicitate la terorism nu reprezintă o noutate pentru scena politică din Turcia.
În fapt, în raportul anual făcut public pe 28 ianuarie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că Turcia are cel mai mare număr de condamnări pentru violarea dreptului la liberă exprimare în anul 2015. Încălcările dreptului la liberă exprimare în Turcia nu reprezintă o noutate, în 2014, regimul de la Ankara a adunat mai multe condamnări decât restul statelor la un loc. Un alt exemplu în acest sens, este disprețul autorităților de la Ankara pentru platforma socială Twitter, una foarte populară în rândul tinerilor. Turcia este liderul cererilor de ștergere a postărilor către compania americană, iar servele Twitter sunt deseori blocate pe teritoriul țării, un fapt criticat și de vice-președintele american Joseph Biden.
Uneori exemplele acestui tip de presiune și control a informației ajung să fie cunoscute mai ales prin ridicolul situației, cum este și cazul lui Bilgin Çiftçi, arestat de procurorii turci sub acuzația de a-l fi insultat pe președintele Erdogan după ce a publicat o fotografie pe Twitter în care acesta din urmă era comparat cu Gollum, personajul filmului Stăpânul Inelelor.
Însă cel mai adesea exemplele de forță și control ale autorităților asupra libertății de exprimare sunt mult mai abjecte. Așa cum menționează articolul de opinie din The Spectator, un astfel de caz s-a petrecut recent când la o emisiune de televiziune o femeie, ce s-a identificat ca fiind învățătoare, a întrebat gazda emisiunii dacă știe la ce violențe sunt supuse regiunile cu populație predominant curdă, din Sud-Estul Turciei. „Vă rog nu mai lăsați oamenii să moară, nu mai lăsați copiii să moară, nu mai faceți mamele să plângă” a izbugnit aceasta. În ziua următoare, canalulu de televiziune – parte a unui grup media aflat sub presiunea autorităților, a trebuit să-și ceară scuze publice pentru faptul de a fi făcut public acest apel la ajutor. „ Doğan TV și Canal D au fost alături de statul turc din prima zi până azi” – se afirma în acestă declarație. Și prezentatorul emisiunii a fost nevoit să-și ceară scuze publice în timpul jurnalului de știri. Dar acest lucru nu a fost suficient, fiind acum cercetat sub acuzația de a „fi făcut propagandă pentru o organizație teroristă”, nefiind clar dacă emisiunea lui va mai continua.
Conform articolului, această presiune a autorităților nu se limitează doar la jurnaliști, „recent, un grup de afaceri, Koza İpek, a intrat în administrația statului iar organizațiile media patronate de acesta au fost dezmembrate, totul sub acuzația de „terorism financiar” datorită apropierii patronului cu unul dintre rivalii politici ai președintelui Erdogan.
Întrebarea pe care mulți analiști o ridică, este de ce președintele Recep Tayyip Erdoğan și partidul său duc o campanie de suprimare a libertății de exprimare atât de violentă când, după ultimele alegeri, au un control aproape absolut al puterii în Turcia. Partidul AK – Dreptate și Progres este singur la putere, după ce a obținut aproape 50% din voturi la ultimele alegeri, și poate face aproape tot ceea ce dorește fără niciun compromis. Alegeri ce i-au făcut pe unii analiști să afirme că ele reprezintă un adio din partea Turciei spus democrației.
Există însă un singur lucru pe care președintele Erdogan încă nu îl poate schimba: nu are supermajoritatea necesară pentu a schimba constituția și a transforma țara într-un regim prezidențial, prin abolirea funcției de prim-ministru. O schimbare pe care recent Erdogan a comparat-o, cu regrete ulterioare, cu Germania nazistă a lui Hitler.
Partidului aflat la guvernare îi mai lipsesc doar 13 voturi în parlament pentru a putea convoca un referendum pe această temă, iar cele trei partide din opoziție se opun acestei schimbări, știind prea bine abuzurile celor de la AK. Pentru a pune în realitate această dorință a președintelui Erdogan, partidul AK trebuie să scoată din parlament Parditul Popular Democrat HDP – o coaliție a grupurilor de stânga și minorităților curde ce are 59 de parlamentari. Pentru acest lucru guvernul turc trebuie să controleze narativul asupra evenimentelor și violențelor din Sud-Estul Turciei. Iar până acum acest lucru pare a fi realizat, majoritatea populației înțelegând astfel violențele dintre stat și Partidul Muncitoresc Curd PKK – o organizație teroristă cu oarecare legături cu partidul HDP. Cu cât acuzațiile de terorism sau complicitate la terorism sunt mai apropiate de HDP cu atât mai repede acesta poate fi exclus din parlament.
Deși informațiile independente și verificabile despre violențele din Sud-Estul Turciei sunt destul de rare, dat fiind controlul guvernului de la Ankara asupra principalelor canale de știri, organizația Human Rights Foundation din Turcia a afirmat că peste 1,37 milioane de locuitori au fost afectați de interdicțiile impuse de guvern de când violențele au reînceput, și peste 162 de civili au fost uciși în ultimele cinci luni. Organizațiile internaționale pentru drepturile omului, Amnesty International and Human Rights Watch au acuzat regimul de la Ankara de folosirea disproporționată a forței în aceste cazuri. Astfel de incidente violente au ajuns să se reverbereze și în Istanbul, cel mai important oraș al țării. Ultimul val de violențe au făcut să reapară cererile de independență a minorității curde, o idee pe care președintele Erdogan a criticat-o imediat, afirmând că niciodată nu va permite formarea unui nou stat pe teriroriul Turciei.
Eșecul democratic cu care se confruntă Turcia astăzi, în opinia unor academicieni precum profesorul İhsan Dağı, expert în relații internaționale, stă în faptul că actualul partid aflat la conducere AK, la fel ca și în perioada kemalistă, încearcă „să construiască o nouă societate folosind aparul de forță al statului la subordonarea indivizilor și societății civile la idealurile statului, și la suprimarea adversarilor politici ai acestui partid”. Profesorul Dağı consideră că noul regim de la Ankara este imaginea în oglindă a vechiului regim în care puterea este monopolizată de către o singură persoană – în acest caz președintele Recep Tayyip Erdoğan, fără niciun control instituțional veritabil al acestei puteri.
Un bun exemplu al acestui tren spre putere absolută îl constituie și noul palat prezidențial contruit la Ankara, de trei ori cât Palatul de la Versailles – un semn clar de megalomanie, afirmă autorul articolui din The Spectator ce nu a dorit să-și lase numele adevărat. Acesta afirmă în continuare că președintele Erdogan a devenit neurotic cu privire la amenițările cu care se confruntă guvernul său, și paranoid cu privire la lipsa de loialitate a membrilor partidului său. Fapt pentru care mulți din liderii partidului au fost schimbați din funcții cu consilieri personali, ce sunt preocupați în special de existența conspirațiilor financiare și politice internaționale.
Sursa: The Spectator.
