Home STIRI ACTUALITATE Studiu: Riscul de obezitate scade la copiii care au un frate mai mic

Studiu: Riscul de obezitate scade la copiii care au un frate mai mic

by Mircea Marinescu
3 minute timp de citit

Copiii care au un frate mai mic sunt mai puțin predispuși să ajungă obezi, potrivit unui studiu amintit de jurnaliștii de la The Independent. Cercetătorii au descoperit că în cazul celor care au frați mai mici, la o diferență de vârstă de trei, patru ani, șansele de a deveni obezi sunt mult mai mici, față de cei care sunt singuri la părinți unde riscul este de trei ori mai mare.

Julie Lumeng, medic pediatru specializat la Universitatea din Michigan, SUA  a urmărit evoluția a 697 de copii, de la naștere până la vârsta de șase ani în studiul de cercetare apărut în revista Pediatrics. Astfel, și-a dat seama că la vârsta de șase ani, acei copii fără frați au mai multe șanse de a avea un indice de masă corporală mai crescut decât ceilalți care aveau un frate mai mic sau o soră.

Chiar dacă nu s-a ajuns la o anumită concluzie în legătură cu motivul pentru care copiii ce au frați mai mici sunt mai puțin predispuși la obezitate, au existat mai multe răspunsuri probabile, potrivit independent.co.uk.

"Este posibil ca, atunci când există un frate mai mic în familie, un copil să poată deveni mai activ – de exemplu, atunci când se joacă și aleargă în jurul celui mic", a declarat pediatrul Lumeng pentru Reuters. Aceasta a descoperit și alți factori care contribuie la greutatea unui copil, inclusiv într-un studiu care arată că privitul îndelungat la televizor determină riscul de a ajunge supraponderali.

Jerica Berge, cercetător la Universitatea din Minnesota a motivat că în cazul celor care au frați este mai puțin probabil ca părinții să țină sub control consumul alimentar, ceea ce ar putea să însemne că își pot forma un stil alimentar mai sănătos.

"Atunci când apare un copil nou în familie, părinții se preocupă mai puțin de obieciurile alimentare ale copilului mai mare și îi permit acestuia să aibă autocontrol asupra felului de a mânca și asupra senzației de sațietate. "Această autoreglementare poate  conduce la un stil de viață sănătos și o greutate optimă pentru un copil cu un frate, comparativ cu un copil fără un frate'',  a mai explicat Berge.

 

 

 

 

 

Surse: theindependent.co.uk, reuters.com.

 

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More