Home Actualitate Se reiau lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti. Contractul a fost semnat

Se reiau lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti. Contractul a fost semnat

by Mircea Marinescu
2 minute timp de citit

Potrivit CNADNR, contractul de finalizare a autostrăzii contractul a încetat iniţial deoarece în faza de implementare a proiectului au intervenit modificări solicitate de mai multe autorităţi, însă vineri Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a postat pe pagina de facebook a Ministerului Transporturilor anunţul privind finalizarea lucrărilor la autostradă.

Valoarea contractului se ridică la 129,181 milioane de lei, fără TVA, potrivit anunţului postat de CNADNR iar finanţarea este asigurată din bugetul de stat. CNADNR precizează că vineri a fost semnat contractul de finalizare a celor 3,3 kilometri rămaşi neacoperiţi în cadrul proiectului București – Ploiești a Autostrăzii București – Brașov. CNADNR anunţă "Sectorul de autostradă București — Ploiești, km 0+000 (Intersecție Petricani) — km 3+325, Nod Centura București și Nod Moara Vlăsiei, se încadrează în rețeaua generală de autostrăzi prevăzută a se realiza în țara noastră și reprezintă sectorul de început al autostrăzii București — Brașov".

Contractul semnat vineri, denumit "Proiectare și execuție finalizare Autostrada București — Brașov, Secțiunea București — Ploiești, Sector 1, km 0+000 — km 3+325; Nod Centura București km 6+500 și Nod Moara Vlăsiei km 19+500" a fost atribuit Asocierii Aktor SA — Euro Construct Trading '98 SRL. 

Durata de implementare este de 22 luni din care 18 luni reprezintă durata de execuţie şi 4 luni perioada de proiectare. După ce acest sector de autostradă se va pune în funcţiune, se va putea circula pe autostrada de la strada Petricani şi până la Ploieşti. Potrivit Agerpres, "la acest moment, circulația se desfășoară între intersecția cu Centura București (km 7+400) și până la Ploiești, între km 3+325 și km 7+400, lucrările fiind finalizate, dar neputându-se deschide traficului datorită lipsei unei racordări cu rețeaua existentă de drumuri".

În 2007 contractul cu Asocierea Impresa Pizzarotti C SpA -Tirrena Scavi SpA a dus la finalizarea primilor 19,5 kilometri din Autostrada Bucureşti-Ploieşti şi până la încetarea acestui contract, în 2015, au fost construiţi 16,175 kilometri. Diverse autorităţi printre care Primăria Municipiului București, Primăria Orașului Voluntari şi Poliția Rutieră, solicitau modificări la implementarea proiectului, potrivit CNADNR, iar consecinţa a fost că valoarea iniţială a contractului s-a modificat substanţial.

Potrivit Agerpres, un comunicat remis de CNADNR în luna august precizează că "Autostrada București — Ploiești este singura din România cu trei benzi pe sens". În contractul semnat vineri se precizează că perioada de garanţie acordată lucrărilor, de la data semnării procesului verbal de recepție la finalizarea sectorului de autostradă, este de 48 de luni.

 

Sursa: agerpres

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More