Home STIRI ACTUALITATE Purtatul căștilor de protecție conduce la un comportament mult mai riscant

Purtatul căștilor de protecție conduce la un comportament mult mai riscant

by Mircea Marinescu
4 minute timp de citit

A purta o cască de protecție, cum este cazul cicliștilor, are efectul de a încuraja un comportament riscant, de căutare a senzațiilor tari, și astfel în final să scadă gradul de protecție și siguranță, sugerează un studiu a doi cercetători de la Universitatea Bath.

Studiul ridică semne de întrebare cu privire la efectivitatea unor echipamente de siguranță, în special relația căștilor de protecție cu activitățile de relaxare, cum este cazul ciclismului. Cei doi autori sugerează că aceste concluzii pot fi extinse și în alte domenii, precum luarea deciziilor pe câmpul de luptă.

În acest studiu, publicat în revista de specialitate Psychological Science, Dr Tim Gamble și Dr Ian Walker au măsurat comportamentul de căutare-de-senzații tari (sensation seeking în eng.) și au analizat gradul de asumare de riscuri pe un grup de adulți cu vârstele între 17 și 56 de ani, folosind o simulare pe calculator.

Sub pretextul unui experiment vizual, cercetătorii au grupat cei 80 de participanți în două grupe: jumătate au purtat o cască de protecție iar cealaltă jumătate o șapcă de baseball. Subiecților li s-a cerut să umfle un balon virtual pe ecranul calculatorului în timp ce purtau una din cele două căști – despre care li s-a spus că au doar rolul în a susține camera video din experimentul vizual.

WalkerGamble

În cadrul acestui experiment, fiecare inflație a balonului le conferea puncte participanților – o monedă virtuală, pe care aceștia o puteau încasa în orice moment. Dacă balonul se spărgea, iar acestora li s-a spus că acest lucru se poate întâmpla în orice moment, toate câștigurile erau pierdute. Pe parcursul a peste 30 de repetări, cercetătorii au încercat să determine înclinația participanților de a continua să umfle balonul, ca echivalent pentru posibilitatea asumării de riscuri crescute în viața reală.

Rezultatele au fost oarecum surprinzătoare. „Atunci când participanții au purtat o cască de protecție în locul uneia de baseball, ei au avut un procent mult mai ridicat atât în ceea ce privește predilecția pentru senzații tari, cât și pentru asumarea de riscuri mărite. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că această cască de protecția nu a avut niciun rol, cu atât mai puțin de ameliorare a riscurilor” au declarat autorii.

Ian Walker, unul dintre autori, a subliniat că rezultatele sunt puțin surprinzătoare pentru că această „cască nu face absolut nicio diferență în rezultatele finale, dar cei ce au purtat una se pare că și-au asumat mai multe riscuri în ceea ce a constituit, în esență, un joc al șanselor”. Acesta a continuat, afirmând că „replicate în viața de vi cu zi, aceasta ar însemna că cei ce poartă echipament de protecție își asumă în mod subconștient riscuri dincolo de protecția oferită de echipament”.

În literatura de specialitate există un concept de compensare a riscului, ce sugerează că, de exemplu, atunci când purtăm centura de siguranță tindem să conducem mai agresiv, sau, în cazul fotbalului american, jucătorii fac tackinguri mai agresive atunci când poartă căști de protecție. Dar, așa cum subliniază autorii studiului, în aceste cazuri există o legătură directă între echipamentul de protecție și riscurile asumate. În schimb, studiul lor arată că indivizii traduc uneori nejustificat protecția oferită de un echipament cu un comportament riscant în cu totul alt domeniu.

Profesorul Tim Gamble subliniază că studiul lor nu sugerează că, de exemplu în cazul cicliștilor, aceștia nu ar trebuie să mai folosească căști de protecție, ci să fie conștienți de posibila inclinație în această situație a a-și asuma nejustificat riscuri crescute.

Sursa: Science Daily, The Guardian.

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More