Home Politică Proiectul legii prevenției. Măsurile de sancționare pentru pacienți ar putea fi eliminate

Proiectul legii prevenției. Măsurile de sancționare pentru pacienți ar putea fi eliminate

by Mircea Marinescu
2 minute timp de citit

Inițiatorii proiectului de lege privind activitatea de prevenție a pacienților sunt pe cale să elimine măsurile de sancționare a celor care nu merg la controalele preventive. 

Propunerea din cadrul proiectului prevede ca pacienții care refuză controalele medicale preventive să fie nevoiți să plătească tratamentul în cazul în care se îmbolnăvesc. Inițiatorii spun că partea de penalizare ar fi urmat numai în cazul în care pacientul ar fi dat în scris că refuză participarea la program și, de aceea, doresc să reformuleze sau chiar să renunțe la aceste măsuri.

''Numai după ce cetățeanul ar fi dat în scris că refuză participarea la acest program urma partea de penalizare. Repet, încă o dată, suntem dispuși să rediscutăm, să reformulăm sau în cazul în care va fi necesar chiar să renunțăm la acel paragraf”, a declarat pentru Digi 24, Lucia Varga, inițiatorul proiectului.

Medicii adaugă, însă, că un impediment în cazul aplicării proiectului este și frecvența blocajelor din sistemul național de carduri de sănătate.

''Mai este o altă problemă. Problema sistemului de carduri care nu funcționează, care ne blochează. În loc să folosesc timpul pentru pacient eu trebuie să folosesc timpul pentru card”, a spus medicul de familie, Ionica Ciucure,  citată de Digi24.

Specialiștii în sănătate sunt de părere că legea prevenției este foarte greu de aplicat mai ales în zonele rurale  unde nu există medici de familie. Chiar dacă inițiatorii proiectului consideră că statul și ONG-urile ar putea acorda ajutor și în spațiile greu accesibile, cercetătorii vin cu agrumente contra și anume că organizațiile neguvernamentale nu au posibilitatea de a se adresa întregii populații țintă pentru toate afecțiunile la care se face referire, conform informațiilor digi24.ro.

Proiectul de lege care se află în dezbatere până la 1 martie prevede ca toți cetățenii români, precum și rezidenții legali au dreptul de a beneficia de programele, măsurile și acțiunile de prevenție, indiferent de calitatea lor de asigurat. Orice cetățean are dreptul de a refuza participarea la programele de prevenție, dar, în acest caz, conform proiectului de lege în forma actuală, poate suporta parțial sau în totalitate, costurile tratamentului, așa cum se arată și pe realitatea.net.

 

 

Surse: digi24.ro, realitatea.net, mediasinfo.ro

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More