Home STIRI ACTUALITATE Procrastinarea ne face mai creativi

Procrastinarea ne face mai creativi

by Mircea Marinescu
3 minute timp de citit

Într-un minunat articol publicat de NY Times, Adam Grant, profesor de psihologie și management, subliniază faptul că nu întoteauna a amâna lucrurile pe care le avem de rezolvat, fenomen cunoscut sub numele de procrastinare, are efecte negative. În unele cazuri, a nu ne grăbi să ne atingem dead-linurile, a ne lăsă mintea să „lucreze” în subconștient la o problemă ne ajută să venim cu idei noi, inovatoare, altfel spus, să fim mai creativi.

Modul comun de a vedea lururile este de a vedea procrastinarea ca un lucru negativ. Nu trebuie decât să ne aducem aminte de nopțile din facultate pierdute pentru a termina la timp o lucrare, sau a pregăti un examen. Dar deși această amânare poate fi un viciu al productivității, ea pare a fi în schimb o virtute a creativității. Asta pentru că cele mai originale idei ne vin atunci când procrastinăm.

Acest lucru a fost verificat prin mici experimente, concepute pentru a testa această ipoteză. După cum povestește mai departe Adam Grant, într-un astfel de experiment:

„li s-a cerut subiecților să vină cu idei noi de afaceri. În mod aleatoriu, unora dintre aceștia li s-a cerut să se apuce imediat de acest lucru, iar altora li s-a permis să amâne cu câteva minute și să se joace Solitaire. La final toată lumea a predat ideile iar un juriu independent a catalogat originalitatea acestora. Ideile procrastinatorilor au fost cu 28% mai originale decât ale celora care s-au apucat imediat de lucru.

Evident nu jocul în sine a fost cauza creșterii în creativitate. Când subiecții au jucat jocuri înainte de a fi informați cu privire la ce anume trebuie să facă nu s-a înregistrat nicio creștere în creativitate. Acest lucru s-a întâmplat doar când aceștia au știut ce anume trebuie să facă și au amânat începerea lucrului. Concluzia este că amânarea încurajează ideile noi, diferite. Până la urmă, primele idei la care ne gândim, sunt și cele mai convenționale.”

Exemplele celebre de procrastinatori nu sunt puține, și cuprind nume grele precum Steve Jobs, Bill Clinton sau Frank Lloyd Wright. Scenaristul Aaron Sorkin, autor al serialelor West Wing sau Newsroom, recunoscut pentru faptul că amâna scrisul până în ultimul moment, atunci când a fost întrebat despre aest lucru a afirmat „tu îl numești procrastinare, eu îi zic proces de gândire.”

Întregul articol poate fi citit aici.

Sursa: NY Times.

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More