Home Actualitate Prințul Paul riscă arestarea preventivă

Prințul Paul riscă arestarea preventivă

by Mircea Marinescu
3 minute timp de citit

   Prințul Paul, citat în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din județul Ilfov, a ajuns în această dimineață în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov. 

   Prințul Paul trebuia să ajungă la DNA Brașov în cursul zilei de miercuri însă, din cauza unor probleme medicale, acesta s-a prezentat în fața procurorilor abia vineri dimineața. În contextul dat, acesta afirma că nu a furat niciodată: "A fost un şoc, dar sper că prinţesa a explicat, am fost înconjurat de mulţi oameni care au încercat să ne fure şi ne-au pus într-o stare de nervi. Eu nu am furat niciodată. De ce trebuie să fur proprietatea mea?".

   Procurorii au decis vineri reținerea Prințului Paul pentru 24 de ore în dosarul "Ferma regală Băneasa", legat de retrocedările ilegale de terenuri. După un șir de audieri care au durat aproximativ șase ore, în jurul orei 17:00, Prințul Paul a fost scos încătușat din sediul DNA Brașov, acesta fiind acuzat de cumpărare de influență. Împreună cu soția sa, Prințesa Lia, acesta susține că este victima unor oameni de afaceri care l-au folosit cu scopul de a intra în posesia unor proprietăți ale Casei Regale.

   Potrivit DNA, începând din anul 2006, prinţul Paul i-ar fi promis lui Remus Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional o cotă parte, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica, cu condiția ca membrii grupului să intervină pe lângă judecători și funcţionarii publici cu atribuţii în retrocedarea dreptului de proprietate din Bucureşti şi din alte judeţe. Între timp a oferit grupului bunurile, pe măsura obţinerii lor.

  "În concret, acest contract redactat de Robert Roşu prevede că Paul Philipe Al României, în calitate de cedent, transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi Ferma Băneasa cu un teren în suprafaţă de 28,63 hectare). Reciplia SRL se obligă să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. Ulterior, ca urmare a acestui act, Paul Philipe Al României a semnat alte înscrisuri/contracte prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a bunurilor retrocedate, antecontracte de vânzare – cumpărare, înţelegeri («înţelegerea» din 13 aprilie 2011 şi actul adiţional la aceasta)", se arată în comunicatul transmis vineri de DNA.

   În această dimineață, Prințul Paul a fost dus la Curtea de Apel Brașov unde, la ora 10:00, urma să se judece decizia de arestare preventivă. Aceasta a fost amânată cu o oră și jumătate după ce Prințul a cerut să fie apărat de un alt avocat care urma să sosească din București, renunțând astfel la serviciile lui Mircea Andrei. 

SURSA: mediafax.ro

   

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More