O nouă iniţiativă a fost propusă în Parlament, o Lege prin care actele de identitate din formatul actual să fie înlocuite cu cele europene care nu conţin adresa persoanei.
Parlamentarii cer schimbarea actului de identitate în România într-unul de format ISO 7810, format asemănător cu actul de identitate din alte ţări europene. Dimensiunea acestui buletin este similară cu a unui permis auto sau card bancar şi ar exista câteva diferenţe majore în ce priveşte informaţiile trecute pe acest act, faţă de cele existente pe buletinele românilor.
Conform Dcnews, în noile acte de identitate se vor trece numele, codul numeric personal, grupa sanguină, numărul asigurării sociale dar și dacă persoana deţine sau nu permis de conducere.
Însă adresa de domiciliu nu va mai fi trecută pe noul act de identitate pentru protecţia persoanei, conform deputatului liberal Mihai Aurelian, iniţiatorul Legii, care spune: "O altă chestiune este dată de includerea în cadrul documentului a datelor privind asigurările sociale, dar am adus în atenția oficialului Guvernului rugămintea de a studia eliminarea adresei de domiciliu din motive de siguranță personală. În ultimii ani, au existat foarte multe cazuri de cetățeni români victime ale rețelelor de trafic uman sau tinere amenințate, sechestrate, persoane ale căror documente de identitate au fost confiscate de către capii rețelelor de crimă organizată, ceea ce oferă infractorilor deținerea datelor cu privire la domiciliul părinților, a familiei, ușurând astfel acestora punerea în aplicare a planului de amenințare, șantaj și constrângere a acestora, terorizând și distrugând sute de mii de familii."
Se doreşte prin această propunere înaintată în Guvern protecţia şi siguranţa persoanei care deţine actul de identitate şi legat de acest aspect al protejării datelor personale, deputatul Mihai Aurelian afirmă: "De asemenea, inclusiv cetățenii români din străinătate, tot în sensul protecției datelor personale în privința domiciliului, sunt reticenți în a fi expuse cât mai multe informații personale, iar ca argument în plus în beneficiul cetățenilor, eliminarea adresei din document servește tocmai pentru a evita preschimbarea acestuia ori de cate ori când un cetățean își modifică adresa de domiciliu, ceea ce înseamnă noi așteptări și bani cheltuiți inutil."
Sursa: romaniatv.net, dcnews.ro