Home STIRI ACTUALITATE O învăţătoare a fost concediată din cauza unor fotografii indecente postate pe internet

O învăţătoare a fost concediată din cauza unor fotografii indecente postate pe internet

by Mircea Marinescu
2 minute timp de citit

O învăţătoare de 21 de ani de la o şcoală primară din Marea Britanie şi-a pierdut locul de muncă, după ce un părinte a observat pe contul ei de Facebook mai multe poze cu aceasta în lenjerie intimă şi s-a plâns la conducerea instituţiei, potrivit tabloidului britanic Metro.

Gemma Laird a fost concediată imediat de la Şcoala Primară din Bloemfontein, chiar dacă aceasta a susţinut că a anunţat înainte să fie angajată, că lucrează ca fotomodel şi că deţine un contract în desfaşurare cu firma de lenjerie intimă, Lexi Fashion.

"M-am descurcat foarte bine ca învataţoare şi am primit reacţii pozitive pentru ceea ce am facut. Mi s-a spus ca mă purtam foarte natural cu copiii. După o perioadă, m-a chemat directoarea şi mi-a spus că am fost reclamată pentru că mi-am pus poze în lenjerie intimă pe Facebook. Mi-a mai spus că nu vrea ca asta să afecteze reputaţia şcolii, iar oamenii să-şi piardă respectul pentru celelalte cadre didactice. M-a facut sa mă simt murdară, ca o prostituată", a menţionat tânara.

Directoarea şcolii a declarat, totodată, că nu vrea ca elevii să creadă că poate fi acceptat ca o învăţătoare să fie şi model, pentru că este de aşteptat ca toate cadrele didactice să fie un exemplu bun pentru copii şi să aibă un comportament adecvat chiar şi pe reţelele de socializare.

''Din păcate nu am avut de ales, decât să punem punct colaborării pentru a-i oferi ocazia acestei persoane să-şi caute de lucru în altă parte,'' a concluzionat Laura Liddell, directoarea instituţiei Bloemfontein din Marea Britanie.

 

 

Surse: metro.co.uk, evz.ro, stirileprotv.ro.

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More