Home Actualitate Modificările aduse asigurării RCA şi răspunsul asiguratorilor

Modificările aduse asigurării RCA şi răspunsul asiguratorilor

by Mircea Marinescu
3 minute timp de citit

Proiectul de normă care se află momentan în dezbatere publică ar obliga asiguratorii să fixeze nivelul tarifelor în funcţie de cel al daunelor pentru fiecare categorie de asiguraţi.

"Asigurătorii RCA au obligaţia să stabilească tarifele de primă pe categorii de riscuri omogene, pe perioade de un an, calculate pe baze actuariale general acceptate, pentru limitele de despăgubire stabilite prin normă, astfel încât să se acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor de asigurare RCA, constituirea rezervelor tehnice prevăzute în legislaţia în vigoare şi plata contribuţiilor către fondurile stabilite în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi acoperirea cheltuielilor de achiziţie şi de administrare"; acestea sunt prevederile din norma aprobată în 2015, citate de Gândul.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a emis un comunicat cu privire la actul normativ, act care prevede ca asiguratorii pentru a calcula tariful unei poliţe RCA, pe baza unor calcule statistice relevante pentru fiecare categorie de riscuri şi colectate din date istorice, să estimeze nivelul daunei şi să îl coreleze cu nivelul tarifelor.

Tarifele de primă stabilite pentru perioada de un an, pe baza normei aprobate în 2015 trebuie să acopere: "toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor de asigurare RCA, constituirea rezervelor tehnice prevăzute în legislaţia în vigoare şi plata contribuţiilor către fondurile stabilite în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi acoperirea cheltuielilor de achiziţie şi de administrare", comunică aceeaşi sursă. Într-o scrisoare transmisă ASF de către Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), se arată că schimbările propuse dacă se vor aproba vor duce la scăderea numărului de asiguratori, care în prezent sunt destul de puţini, de pe piaţa RCA.

În proporţie de 33% piaţa asigurărilor se bazează pe încasările RCA. Transportatorii solicită: achitarea poliţei RCA în mod individual, pe codul numeric personal al conducătorului auto, în cazul în care autovehiculul este imobilizat să se suspende plata RCA, despăgubirile să se plătească mai rapid şi deasemenea poliţa de asigurare RCA să se poată încheia pe orice durată de timp, nu obligatoriu pe 6 sau 12 luni conform legislaţiei actuale.

UNSAR a comunicat că "nu susţine schimbarea art 21, alin. (6) şi introducerea alin. (61) din propunerea de modificare a normei", prezintă Gândul, şi printre argumentele aduse de UNSAR se numără următoarele: "asigurătorii sunt obligaţi să transmită în format electronic Autorităţii de Supraveghere Financiară ipotezele folosite, metodele actuariale şi justificarea aplicării acestora pentru calculul menţionat la alin. (1), împreună cu baza de date utilizată pentru aceste calcule; în calculul tarifului de primă, asigurătorilor le este interzis să folosească indici de încărcare, coeficienţi de majorare şi/sau corecţie sau alte instrumente de ajustare a tarifelor care să nu fie fundamentate statistic şi actuarial, asigurându-se în acest fel o proporţionalitate între tarifele practicate în perioade succesive şi evoluţia daunalităţii pe segmentul respectiv de asiguraţi", în timp ce potrivit alineatului 61 "pentru fiecare segment prevăzut la alin. (6) asigurătorul RCA trebuie să utilizeze suficiente date istorice pentru a putea efectua un calcul relevant din punct de vedere statistic; în situaţia în care asigurătorul RCA nu deţine suficiente date istorice pentru fiecare segment, acesta trebuie să utilizeze date istorice disponibile din alte surse, raportate la piaţa din România sau la piaţa Uniunii Europeane".

UNSAR mai argumentează că tarifarea ar trebui să se ajusteze strategiei de subscriere a fiecărei societăţi de asigurare deoarece, dacă o companie nu are suficiente date despre anumite categorii de risc, există riscul ca asiguratorul să fixeze tarife fie prea mari, fie prea mici pe aceste categorii de risc în raport cu riscurile care există pe piaţă.

 

Surse: zf.ro, gândul.info

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More