Luni, senatorul Mihai Goțiu a fost filmat cum doarme în timp ce colegii lui munceau, dezbătând amendamentele depuse la proiectul de Buget pentru anul acesta. Cum s-a justificat ulterior senatorul?
Mihai Goțiu (USR) a fost prins cu mâța-n sac chiar în plină dezbatere în plenul Parlamentului. A fost filmat cum doarme și momentul a ajuns viral pe internet. Senatorul a explicat că a protestat nopți întregi în sala de plen și era obosit. Goțiu declară că este vânat de pesediști, care ar fi responsabili și de filmuleț.
Pe pagina sa de facebook, Mihai Goțiu a scris luni: ”După ce am stat cinci zile şi nopţi treji ca să ne asigurăm că PSD nu face vreo măgărie şi în Parlament, un pesedist m-a surprins azi când am închis ochii, pentru câteva clipe, în Senat. Suntem vânaţi de pesedişti pentru orice, o bâlbă, o clipire, o neatenţie, ăsta e costul unei opoziţii pe bune. Dacă ăsta este preţul pe care trebuie să-l plătesc pentru zecile de ore de veghe, îmi asum să facă Gâdea şi Badea (şi cei ca ei) mişto de mine, accept.''
''Uniunea Somnoroase Păsărele…Dincolo de amuzament, vicepreşedintele Senatului (cabinet somptuos, maşină cu şofer, circa 14.000 lei lunar, diurnă, cazare şi altele, pe bani publici), e unul din liderii protestelor. Venit de la Cluj, reprezintă USR. Cine îmi dă mie lecţii…'' a scris senatorul PSD, Şerban Nicolae tot pe rețeaua de socializare.
Sursa: mediafax, romaniacurata.ro