Profesorul universitar Liviu Ornea, într-un articol pentru Observatorul Cultural se declară împotriva ultimului trend preluat de oamenii din presă și alți „experți” ce își dau cu părerea în această materie și care cere imperativ schimbarea programei de învățământ pre-universitar.
În primul rând, remarcă dl. Ornea, modul în care ministerul a abordat această problemă este unul greșit de la început:
„Axioma pe care nimeni n-o mai pune în discuţie este nevoia de schimbare. A ce? Asta nu e clar. Ministrul a numit o comisie cam amestecată, din care nu ştiu în ce calitate fac parte Ştefan Vlaston (un politician excesiv de vocal, priceput în toate) şi, oroare!, Alexandru Mironov, comisie care trebuia să propună noi planuri-cadru pentru gimnaziu. Cum bine a observat dna Oana Moraru, membră a comisiei, iar s-a pus căruţa înaintea boilor: se croiesc planuri-cadru înainte de a şti bine ce profil am vrea să aibă absolvenţii de gimnaziu, ce am vrea să ştie ei (nu altfel stau lucrurile în privinţa liceului). Mă întreb însă de ce nu a făcut domnia sa această remarcă înainte de a accepta să intre în comisia care avea, totuşi, o misiune clară.”
Împotriva acestei schimbări, și în special împotriva ideii ce pare a fi unanim acceptată că programa școlară este supra-încărcată și deci primul lucru ce trebuie făcut este o reducere a acesteia, dl. Liviu Ornea atrage atenția că nu avem un principiu pe baza căruia să facem această tăiere a orelor de studiu. În plus, principala problemă în a trece la o programă școlară care să fie mai în acord cu cerințele pieței de muncă actuală rămâne aceea sistemul pre-universitar trebuie să pregătească absolvenții pentru un timp îndepărtat în viitor, în care nu știm care vor fi cerințele și nevoile actualilor elevi.
„Ce se poate tăia? Ceea ce e inutil, fireşte. Cum ştim că e inutilă o disciplină? Simplu, pentru că nu ne-a folosit mie şi copiilor (prietenilor) mei. Puţini par să-şi dea seama că şcoala trebuie să pregătească absolvenţi pentru un timp pe care nu-l putem aproxima acum, un timp în care meseriile de azi poate nu vor mai exista, în care vor apărea alte meserii, necunoscute nouă.
Mărturisesc că nu înţeleg această frenezie a schimbării. Nu pricep de ce modelul de acum 50 de ani, conform căruia şcoala trebuie să ofere cunoştinţe – multe şi temeinice – n-ar mai fi valabil. De ce, pe vremea aceea, un absolvent bine pregătit, cu o mulţime de cunoştinţe bine însuşite, despre care nu ştia – nu putea şti – care-i vor fi direct folositoare în viitoarea carieră, avea o probabilitate mare de succes, iar acum – nu. Cum se face că au ajuns balast cunoştinţele temeinice?”
În plus, atrage atenția acesta, există riscul ca o astfel de reformă, prin care exigențele unui studiu serios ce acoperă multiple discipline să fie înlocuit cu o programă mult mai plăcută, cu multe discipline opționale, să aibă efectele exact opuse a ceea ce își propun acești specialiști.
„…mă tem că jindul ăsta iresponsabil, după o şcoală mai uşoară, mai plăcută, mai la îndemînă, cu multe discipline opţionale, va duce la un rezultat opus celui trîmbiţat. Ni se vorbeşte pînă la saţiu despre oameni creativi, cu spirit critic, adaptabili. Ni se spune că asemenea absolvenţi va produce noua paradigmă şcolară – spre deosebire de actuala, care ar produce simpli memoratori. Cu riscul de a îi enerva pe mulţi şi de a fi considerat o tombateră, întreb: oare cei care fac aceste afirmaţii nu sînt tocmai produsul acelui blestemat sistem educaţional? Simpli memoratori lipsiţi de spirit critic şi de creativitate sînt ei? Sau ei sînt fericitele excepţii, care, prin propriile forţe, s-au opus unui sistem mutilant?
Impresia mea e că noii apostoli ai schimbării pregătesc, inconştient, exact ceea ce urăsc mai mult: generaţii de absolvenţi de şcoală inculţi, cu puţine şi vagi cunoştinţe şi cu cîteva deprinderi (utilizarea calculatorului, ceva limbi străine, o brumă de aritmetică etc.). Oameni numai buni să fie simpli executanţi, nicidecum creativi”.
Întreg articolul poate fi citit aici.
