Home Sport Locul 5 în clasamentul WTA pentru Simona Halep

Locul 5 în clasamentul WTA pentru Simona Halep

by Mircea Marinescu
2 minute timp de citit

Simona Halep a ajuns pe locul cinci în clasamentul mondial după eliminarea de la Qatar Open de săptămâna trecută, atunci când a pierdut și locul patru. Jucătoarea română a fost surclasată de tenismena spaniolă Garbine Muguruza cu 86 de puncte în avans.

Simona a acumulat 4745 de puncte și a fost întrecută în clasamentul mondial de Serena Williams (9.245 de puncte), Angelique Kerber (5.700), Agnieszka Radwanska (5450) şi Garbine Muguruza (4831). Halep se află la treia cădere consecutivă din 2016.

Tenismena română a pierdut încă din primul meci la Doha, fiind învinsă de rusoaica Elena Vesnina. Săptămâna trecută, ea a pierdut poziția a treia în favoarea jucătoarei poloneze Agnieszka Radwanska. Totodată, Halep a coborât două poziţii şi în cadrul competiției Road to Singapore, de pe 68 pe 70. Ultima cădere s-a produs la 18 luni după ce aceasta a ajuns pe cea mai importantă poziţie din cariera sa: locul doi obținut în data de 11 august 2014, anunță zf.ro.

Monica Niculescu a reușit să urce două poziții și se află pe locul 34 în clasamentul jucătoarelor de tenis profesionist. Ea a ajuns până în optimi la Doha și  a obținut 1380 de puncte, iar Irina Begu cu 1345 de puncte își păstrează în continuare locul 36 în clasament. Andreea Mitu a coborât de pe 107 pe 110, cu 616 puncte, Patricia Ţig de pe locul 124 pe 126, cu 448 puncte, Sorana Cîrstea, de pe 153 pe 155, cu 364 de puncte, și Ana Bogdan, de pe 156 pe 162, 344 puncte, potrivit realitatea.net.

Numai două jucătoare române au mai atins succesul și s-au aflat  în top 10 WTA, iar acestea sunt Irina Spârlea, locul 7 în 1997 şi Virginia Ruzici, locul 8 în 1979.

 

.Surse: zf.ro, realitatea.net, europafm.ro

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More