Liderul PSD a declarat la o conferință de presă că evenimentele care au avut loc în țară în ultimele două săptămâni nu sunt nici măcar o chestiune politică. Afirmațiile sale au scandalizat și mai tare protestatarii nemulțumiți.
Liviu Dragnea a fost întrebat de un jurnalist ce a învățat din evenimentele ultimelor două săptămâni și a răspuns: ”Nici măcar nu e o chestiune politică. Am spus mai devreme, orice măsură, dacă nu e explicată bine, poate genera efecte la care nu te gândeşti deloc. Asta este cea mai importantă lecţie." Liderul PSD a subliniat că Guvernul a acționat legal, făcând trimitere la decizia CCR cu privire la sesizările pe OUG 13 și a spus că deciziile Curți trebuie respectate.
„Acolo (în decizia CCR n.r.) am citit ceva foarte important: Guvernul a acţionat legal, ceea ce e un lucru foarte important, dincolo de discuţiile pe fond. Aştept şi decizia de mâine, înţeleg că şi Călin Popescu Tăriceanu a sesizat CCR, este o instituţie de la care toată lumea aşteaptă aceste decizii, dincolo de discursuri, de frustrări, deciziile Curţii sunt importante şi trebuie respectate" a afirmat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a evitat însă să răspundă la întrebarea dacă Guvernul a acționat și moral, nu doar legal. Concluzia sa este că măsurile luate la Justiție nu au fost bine explicate și au dus la efecte la care nu s-a gândit nimeni.
Sursa: gandul.info, evz.ro