Home Economic Girls Fashion Boutique, povestea unui brand cu vânzări de 200.000 de euro pe piața din România

Girls Fashion Boutique, povestea unui brand cu vânzări de 200.000 de euro pe piața din România

by Mircea Marinescu
2 minute timp de citit

Girls Fashion Boutique- by Luiza Willems, brandul de îmbrăcăminte exclusiv pentru mamă-fiică a cărui poveste a început în 2014 în România a ajuns la vânzări de 200.000 de euro în acest an, după o investiție inițială de numai 250 de euro, potrivit informațiilor wall-street.ro

Luiza Willmes a decis să deschidă propria firmă în urmă cu doi ani, după ce lucrase o bună perioadă în agenții de publicitate și trade marketing. Afacerea s-a dezvoltat pe Facebook, acesta fiind și principalul canal de promovare și vânzare. Inspirația puternică pentru creațiile vestimentare pentru copii a venit și din partea celor două fețite ale sale.

“Am lucrat 13 ani în agenții de publicitate și în corporații de top, dar în 2014 a venit timpul să încep altceva. Experiența în publicitate și în trade marketing m-a ajutat să concep brandul, strategia de vânzări, promovarea și dezvoltarea. Am absolvit, de asemenea, o școală de design. Eu nu sunt numai antreprenorul din spatele Girls Fashion Boutique, ci și designerul tuturor modelelor. Cele care ma inspiră în fiecare zi sunt fetițele mele, Anna Sophie și Eva Nicole, care apar mereu în fotografii alături de mine,“ a povestit Luiza Willems, fondator al brandului Girls Fashion Boutique.

Strategia de marketing a companiei implică și exploatarea unor noi canale de vânzare, cum ar fi crearea unor noi colecții mamă-fiu, tată-fiu și femei însărcinate.

În 2016, creatoarea brandului a semnat un protocol de colaborare cu hypermarketurile Cora, iar o parte dintre articole se găsesc acum în cele nouă  magazine ale rețelei.

Compania este producătoare de îmbrăcăminte exclusiv pe piața din România și are colaborări cu fabrici şi ateliere de croitorie din ţară. Modelele Girls Fashion Boutique sunt destinate tututor anotimpurilor și sunt de tip casual, dar și pentru ocazii speciale.

 

Surse: wall-street.ro, mediafax.ro

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More