Home Economic Fotografii cu cel mai mare oraș fantomă al Chinei – Ordos

Fotografii cu cel mai mare oraș fantomă al Chinei – Ordos

by Mircea Marinescu
5 minute timp de citit

Aceste fotografii surealiste ale orașului Ordos, China, arată un eșec al politicilor economice ale Beijingului și ilustrează ceea ce mulți comentatori financiari se temeau că va fi o uriașă „bulă financiară” a proprietăților.

Acum 15 ani autoritățile chineze au decis să folosească banii proveniți din creșterea spectaculoasă a minelor de cărbune într-un proiect urban impresionant, în speranța că vor crea un centru economic și cultural. Noul centru al orașului Ordos, cunoscut și sub numele de Kangbashi, ar fi trebuit să devină casa a peste 1 milion de locuitori și un renumit centru urbanpentru impresionantele proiecte arhitecturale.

Zona aridă în care se află Ordos, distanța uriașă față de alte centre urbane și faptul că nu există o sursă de apă în zonă au constituit motive istorice ce au ținut în frâu dezvoltarea acestui oraș. Însă în bumul economic înregistrat de China, și în principal a minelor de cărbune din zonă ce produceau o treime din producția naținală a Chinei, a reprezentat un izvor de capital nemaiîntâlnit pentru autoritățile locale. Acestea au decis să le folosească pentru construcția unui oraș complet nou.

La 25 de km Vest de vechiul oraș, noul centru urban se laudă cu muzee, sală de operetă, bibliotecă, centru cultural, parcuri, malluri și zeci de turnuri de locuințe. Deși în planurile oficialilor aici aveau să se mute cca 1 milion de rezidenți, astăzi sunt maxim 100.000 – în principal datorită taxelor mari pe proprietate și construcțiilor proaste.

„Întreg orașul pare a fi o stație spațială într-o lume post apocaliptică, direct dintr-un film science-fiction” a declarat fotograful Raphael Olivier, ce a realizat un proiect foto aici intitulat „Ordos – O Utopie Eșuată”.

Mulți comentatori financiari au atras atenția asupra acestei bule financiare din China, afirmând că ea depășește în magnitudine ceea ce se întâmpla în Statele Unite înainte de 2007. Ani buni avântul economiei chineze s-a bazat pe acest tip de investiții, ce au alimentat cererea de materii prime atât pe piața internă cât și externă – din Australia până în Africa. Acum, când a doua economie a lumii dă semne de oboseală toate aceste state, ce și-au bazat creșterea economică pe exportul de materii prime în China și nu s-au diversificat, resimt din plin scăderea cererii.

Conform lui Olivier, mulți din locuitorii vechiului oraș pur și simplu nu au avut motive să se mute în noile clădiri, aflat la câțiva kilometrii. Doar oficiali guvernamentali și muncitorii ce au migrat aici au ales să se mute în noile clădiri. În 2010, datorită abundanței de locuințe și a lipsei totale de cerere, acest balon de săpun al locuințelor s-a spart. Acum 90% dintre apartament stau goale – doar turiștii și jurnaliștii vin aici să documenteze acest oraș fantomă.

Raphael Olivier 9 Raphael Olivier 8 Raphael Olivier 7 Raphael Olivier 6 Raphael Olivier 5 Raphael Olivier 4 Raphael Olivier 3 Raphael Olivier 2 Raphael Olivier 1

Sursa: Business Insider

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More