Dacă nu știi fotografiile lui Mark Powell, atunci este posibil ca cele 35 de imagini ce alcătuiesc Open at Noon la o primă privire să pară ciudate, greu de definit cu exactitate chiar și pentru un domeniu cunoscut pentru dificultatea cu care se lasă prins în categorii, cum este fotografia de stradă. Cartea este subțirică, îmbracată minunat în coperți ce imită pielea de crocodil, iar imaginile se succed cu rapididate, fără nicio introducere sau explicație, portrete, peisaje și puține momente între ele, cu puține indicii despre locul unde acestea au fost făcute.
Citită cu atenție însă, Open at Noon se dovedește a fi însă un extraordinar eseu vizual, descriind o lume suprarealistă, cu imagini ce curg parcă după un scenariu al unui film post-apocaliptic. În fapt, singurul indiciu cu privire la cum pot fi citite aceste imagini apare la finalul cărții, unde printre diversele persoane cărora Mark Powell le adresează mulțumiri se găsesc câteva titluri de filme SF, clasice ale anilor 70, precum The Quiet Earth, Planet of the Apes, Invasion of the Body Snatchers. La fel ca și aceste filme, Open for Noon pare a descrie un astfel de eveniment straniu, cu imagini pline de ambiguitate – nu există cadru unde să nu te întrebi ce anume se petrece acolo sau ce anume s-a întâmplat cu acei oameni.
„Cum mi-aș descrie fotografiile? Aș zice că fotografiile mele sunt foarte contemporane, menite să ridice mai multe întrebări decât să ofere răspunsuri. Cred că sunt mai degrabă influențat de operele de ficțiune, de scriitori, și îmi place faptul că o fotografie poate inspira ceva diferit în fiecare persoană, la fel ca atunci când citești un roman. Pentru mine există trei tipuri de fotografie: bună, proastă și interesantă. Prefer imaginile interesante, sau chiar și pe cele proaste, pentru posibilitățile nelimitate pe care le oferă.” (Mark Powell)
Mark Powell este un fotograf american, născut în statul Illinois în anul 1968, fiind unul din membrii ilustrului grup In-Public. Din anul 2004 acesta locuiește însă în Mexico City, iar majoritatea fotografiilor sale sunt făcute acolo. Acest detaliu nu este unul fără însemnătate, fotografiile sale împrumutând ceva din realismul magic al literaturii Sud-Americane. Deși fotografia de stradă este cel mai adesea pusă în relație cu suprarealismul, nu există nicio urmă de vis sau elemente neașteptate în fotografiile lui Mark Powell, momentele ireale, personajele ciudate din imaginile sale fac parte cât se poate de mult din realitate, din atmosfera realistică a imaginilor sale.
La acest lucru contribuie și stilul fotografului american, această ambiguitate, acest mister este un element pe care mulți fotografi îl caută în fotografiilor lor. Ceea ce face aparte aceste imagini este faptul că Powell nu caută acest element prin trucuri ieftine, reflexii sau juxtapuneri simpliste. Întregul mister din cadrele sale este obținut doar prin subiectul ales, detalii ce intrigă, momentul surprins și încadrare – de unde și sentimentul puternic de realitate din aceste imagini. Din acest punct de vedere fotografiile lui Powell aduc poate cu opera fotografului spaniol Cristobal Hara, ale cărui fotografii ale obiceiurilor spaniole legate de înmormântare și moarte sunt cu adevărat fantastice.
„Fac fotografii individuale. Cartea nu are nicio introducere, niciun text, există libertatea deplină de a o interpreta și de a descoperi mesajele și poveștile fiecărei imagini. Nu fac fotografie documentară, sunt mai degrabă un fotograf de stradă, îmi place mai mult să fiu în rolul unui intrus sau al unui provocator. Îmi place să descopăr lumi noi, realități diferite, posibilități.” (Mark Powell)
Open at Noon, cu povestea ei SF, este o carte ce trece ușor de un plan pur descriptiv. Încă de la prima fotografie, un portret al unei tinere cu un păr roșu aprins pe un fundal verde dar ce ne privește înnapoi discomfortant, ne vedem transportați într-o lume cu totul aparte. Urmează apoi două imagini ce ne prezintă un loc la fel de misterios, o clădire ce pare direct din filmele SF și un peisaj dominat de un misterios cerc pe câmp, poate locul unde un ozn a aterizat. Întâlnim apoi personajele misterioase ale acestei lumi, într-o serie de portrete, sau ceea ce par a fi portrete, pline de mister – fie datorită expresiilor cu care ne privesc înnapoi, decorului în care se află (un cowboy înghețat parcă de o undă de lumină) sau surprinși în momente cu totul de neînțeles (o echipă de fotbal cu toți jucătorii întinși pe jos). Iar între ele puține momente la fel de ciudate, o bătaie cu pumni sau o femeie cu două capete. În final ne mutăm în (ceea ce pare a fi) spațiul privat al acestor personaje, unde oamenii sunt la fel de acaparați de stări greu de înțeles. Trebuie menționat că, în ciuda acestui scenariu ce se desfășoară în paginile cărții, fotografiile lui Mark Powell nu sunt câtuși de puțin un exercițiu intelectual, ele trebuie consumate la un nivel visceral, prin forța și expresivitatea lor.
Imaginile sunt interpuse cu lungi spații goale ce lasă loc imaginației privitorului – lucru ce sporește ambiguitatea acestei cărți și a imaginilor în sine. Astfel, deși reduse ca număr, fotografiile din carte te invită să le revezi iar și iar pentru că, asemenea unui roman, cartea are o destinație, te duce undeva, nefiind doar o serie de momente adunate împreună fără o logică. Din acest punct de vedere Open at Noon este un excelent exemplu în ceea ce privește editarea și construirea unui scenariu vizual. Cine se uită peste fotografiile lui Mark Powell își poate da seama că ar fi putut ușor să adune o carte cu câteva sute de imagini. Însă nu acesta este scopul unei cărți de fotografie.
În ceea ce privește scenariul apocaliptic al cărții, aceasta vine într-o tradiție interesantă în fotografie. Se pot face unele comparații cu imaginea post-apocaliptică a Australiei lui Trente Parke din Minutes to Midnight, sau cu personajele extratereste ale lui Richard Kalvar din Earthlings. Putem merge cu comparațiile până la The Last Resort, a lui Martin Parr, cel care a avut inspirația să lase în urmă tradiția umanist-idealistă a unui Bresson sau Doisneau. După cum au notat unii critici, avem în fotografiile lui Martin Parr un „peisaj futuristic, unde familiile împart plaja cu utilaje industriale, care împreună cu culorile florescente ale jucăriilor oferă o estetică specifică anilor 1980 – filmele science-fiction ale acelei perioade se concentrau asupra unui coșmar apocaliptic post-industrial, pe care această imagine pare a o satiriza ușor”. Dacă vă veți uita pe aceste exemple, și nu numai, poate veți ajunge ca și mine la concluzia că fotografiile lui Mark Powell au în primul rând originalitate, denotând în mod clar un stil propriu – Graalul Sfânt căutat de către toți fotografii.
Pentru cine este interesat, pe Mark Powell îl puteți urmări pe contul acestuia de Flickr aici, sau puteți vedea o selecție limitată pe pagina acestuia de la In-Public aici, iar o altă recenzie a acestei cărți o puteți citi aici. Cartea poate fi comandată aici, iar un preview al cărții poate fi vizionat aici.
