Home Externe Economistul Thomas Picketty crede că Bernie Sanders „poate schimba fața Americii”

Economistul Thomas Picketty crede că Bernie Sanders „poate schimba fața Americii”

by Mircea Marinescu
3 minute timp de citit

Într-un articol de opinie, publicat de cotidianul The Guardian și inițial de Le Monde, cunoscutul economist francez Thomas Piketty a afirmat că succesul campaniei lui Bernie Sanders dovedește că un lider politic precum Sanders, dacă nu el însuși, „poate în curând câștiga alegerile pentru funcția de președinte al Statelor Unite și schimba fața Americii”. Acesta creditează candidatura lui Bernie Sanders cu faptul de a fi trezit clasa politică americană la problemele reprezentate de către inegalitatea economică și socială.

„Pentru că acesta candidează împotriva mașinăriei politice a familiei Clinton, cât și împotriva influentei mass mediei conservatoare, este posibil ca Sanders să nu câștige această cursă”, dar, obsevă Piketty „în multe aspecte, suntem martori la sfârșitul ciclului politico-ideologic ce a început odată cu victoria lui Ronald Reagan în anul 1980”.

Atât fostul președinte, Bill Clinton, cât și Barak Obama, conform economistului francez, nu au reușit nici măcar să încerce o reformă fiscală autentică, ceea ce a permis ca inegalitatea să ajungă la cote incredibile. În opinia lui Piketty, succesul surprinzător al campaniei lui Bernie Sanders arată că o mare majoritate a populației Statelor Unite este sătulă de gradul înalt al inegalității economice din societatea americană și de falsele promisiunide schimbare politică. În plus, consideră acesta, este pentru prima oară când America încearcă să reînvie o agendă progresistă și să se întoarcă la o tradiție de egalitarism.

„Sanders are o platformă politică clară, ce cuprinde reintroducerea unei rate de taxare progresivă și mărirea salariului minim pe economie (la 15$ pe oră). La acestea Sanders adaugă programe de sănătate publică și educație universitară gratuite, într-o țară unde inegalitatea accesului la educație a atins cote nemaiîntâlnite, evidențiând prăpastia ce separă majoritatea cetățenilor americani de discursurile meritocratice asigurătoare pe care le țin câștigătorii sistemului.”

În ceea ce privește Partidul Republican, Thomas Piketty observă că acesta „se afundă într-o notă hiper-naționalistă, anti-emigranți, anti-Islam (chiar dacă Islamul nu este o religie importantă în America acum) și o glorificare fără limite a averilor uriașe adunate de cei puțini”. Cât despre rivala lui Sanders, Hillary Clinton, economistul francez consideră că ea este acum „nimic altceva decât moștenitoarea a regimului politic Reagan-Clinton-Obama”.

În plus, Pikkety consideră că Bernie Sanders are dreptate și când vine vorba de influnța enormă pe care grupurile de interese și marii miliardari o au asupra procesului politic, mai ales după ce judecătorii de la Curtea Supremă numiți de Reagan și Bush au înlăturat orice barieră în ceea ce privește contribuțiile financiare. Acesta nu este sceptic cu privire la șansele lui Sanders, considerând că acesta oferă o reală alternativă în loc să se declare înfrânt de puterea și influența financiară în politică.

„Noi forme de mobilizare politică și de finanțare de la mulți donatori mici pot avea succes și împinge America într-un nou ciclu politic”, a scris Thomas Piketty.

Sursa: The Guardian

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More