Home Actualitate După falimentul Nokia de la Cluj, urmează o mare pierdere la Braşov

După falimentul Nokia de la Cluj, urmează o mare pierdere la Braşov

by Mircea Marinescu
2 minute timp de citit

Compania britanică GSK a dat o lovitură economică în ţara noastră prin decizia de a închide la finalul anului 2015 a doua fabrică de medicamente din România, Europharm din Braşov.

Producţia fabricii Europharm a fost transferată în Spania şi Polonia către site-uri alternative ale GSK, gigantul britanic care deţinea la Braşov o producţie de 100 milioane de euro pe an. Decizia companiei britanice GlaxoSmithKline (GSK) a fost luată la sfârşitul anului trecut însă britanicii o avuseseră în plan demult. Dar în ultimii ani compania GSK declara că se caută o soluţie pentru continuarea producţiei la Braşov iar acum, prin renunţarea lanţului britanic la Europharm, 200 de români şi-au pierdut locurile de muncă.

Anunţul oficial a fost făcut pentru presă de către Petru Grădinariu, Manager de comunicare al GlaxoSmithKline România: "Activitatea de producţie a fabricii Euro­pharm din Braşov a încetat în decembrie 2015. În această perioadă se desfăşoară procesul de încetare a activităţii fabricii, care se va finaliza în martie 2016". 

În ceea ce priveşte atra­ge­rea investitorilor străini în România acest eveniment este al doilea eşec după ce compania Nokia s-a retras din judeţul Cluj în anul 2013. Conform Ziarului Financiar, Europharm Braşov, a fost al doilea producător de medicamente din România. Deasemenea fabrica de la Braşov a fost şi al patrulea exportator din judeţul Braşov. 

DCNews relatează despre acest fapt: "Conform unor calcule anterioare, pro­duc­ţia de 100 milioane euro pe an de la Braşov a GSK se trans­forma în lanţul multinaţionalei în vân­zări fi­nale de un miliard de euro". În urma faptului că britanicii de la GSK au pus lacătul pe fabrica de medicamente de la Braşov, aproximativ 200 de muncitori şi-au pierdut locurile de muncă şi conducerea companiei nu a anunţat nicio alternativă sau compensaţie pentru aceştia.

Din vara anului 2013, oficialii britanici de la GSK au anunţat că fabrica de la Braşov, datorită supracapacităţii de pro­ducţie a grupului va ieşi din reţeaua GSK. România exportă pe an medicamente de aproximativ 870 milioane euro şi importă de 2,7 miliarde euro.

 

Sursa: zf.ro, dcnews.ro

 

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More

Loading..