Într-un articol publicat de cei de la Social Europe, cunoscutul filosof belgian, libertarian de stânga și economist politic, Philippe von Parijs, încearcă să înlăture câteva dintre confuziile cu privire la ideea unui venit de bază universal garantat și asupra implicațiilor asupra modelului democrației sociale.
Chiar dacă această idee a existenței unui venit de bază universal plătit fiecărui cetățean nu este deloc una nouă, sau doar una ce a existat doar în cercurile academice, și chiar dacă momentan trăiește un reviriment – Canada este ultima țară care va testa acest model, iar Elveția va organiza un referendum în luna iunie, există încă unele suspiciuni cu privire la viabilitatea acestui model, chiar în cercurile social democrate.
În ceea ce privește actuala schemă de asistență socială, după cum afirmă von Parijs, despre aceasta se poate spune că este necondițională în trei sensuri: beneficiile se plătesc în bani cash, acestea nu sunt condiționate de contribuțiile anterioare la sistemele de asistență socială și nu privesc doar cetățenii țării în cauză. Un venit de bază garantat universal este necondiționat în alte trei sensuri adiționale: „este individual, independent de situația familială a unui individ, este universal, independent de existența unei alte surse de venit și este lipsit de obligații, adică nu are în vedere indivizii care au o slujbă sau pe cei care ar accepta una”.
Una dintre principalele neînțelegeri asupra acestui model este dacă nu cumva este absurd ca cei înstăriți să beneficieze de un astfel de venit? Evident că cei bogați nu au nevoie de un venit de bază garantat, în fapt aceștia își asigură acest venit prin propria muncă și o parte a venitului celorlalți. Însă virtutea acestui model vine din faptul că este mult mai avantajoasă pentru cei mai puțin înstăriți, „asigură redistribuirea de avuție către cei nevoiași mult mai eficient decât actualele scheme, și fără stigmatizarea aferentă. O altă virtute este faptul că le asigură acestora un punct stabil, pentru că poate fi combinat cu alte venituri, în loc de o plasă de siguranță socială în care aceștia pot deveni captivi, din moment ce aceasta dispare în momentul în care aceștia dobândesc un venit”.
Un alt impediment pentru stânga europeană în acceptarea acestui model este faptul că dreptul la un venit va înlocui dreptul la un loc de muncă. După cum argumentează von Parijs, modelul venitului garantat are exact efectul opus, „oferind o formă flexibilă, inteligentă de participare în piața de muncă,oferind posibilitatea celor ce muncesc prea mult să-și reducă această povară și oferind astfel celor în căutarea unui loc de muncă alte posibilități”. În plus, continuă filosoful belgian, un astfel de model oferă posibilitatea unei dinamici „mult mai fluide între ocuparea unui loc de muncă, pregătire și viața de familie, ce are rolul de a reduce ocurența cazurilor de epuizare și pensionare anticipată, permițând astfel indivizilor să prelungească timpul petrecut în câmpul muncii pe o perioadă mai lungă a vieții lor”.
Un alt aspect important în această problemă este dacă acest model va reprezenta sfârșitul actualului model al statului asistențial. Din contră, consideră von Parijs, un venit de bază garantat reprezintă de fapt salvarea mecanismelor de protecție socială ale statului. Asta pentru că modelul „unui venit de bază nu reprezintă o alternativă la un sistem de educație sau sănătate public, și nici nu este un substituent a asigurărilor sociale relative la veniturile indivizilor”. În acest model cerințele bugetare ale acestor programe sociale însă pot fi diminuate, beneficiile pot fi mai bine individualizate și simplificate iar multe dintre capcanele sociale asociate cu condiționările acestor beneficii înlăturate.
Rezistența la această paradigmă, ideologică sau de altă natură este oarecum de înțeles. Însă, consideră filosoful belgian, el trebuie acceptat ca un al treilea model de protecție socială, diferit de vechiul model de asistență socială al sec. XVI, ce s-a format în jurul Bisericii și avea la bază ideea de caritate socială, sau de cel al secolului trecut de asigurare socială bazat pe ideea de solidaritate. În opinia lui von Parijs trebuie să recunoaștem fundamentele solide filosofice ale acestui model, și anume că „majoritatea venitului nostru real actual nu este produsul celor ce se află astăzi în câmpul muncii, ci un dar de la natură combinat, din ce în ce mai mult, cu acumularea de capital, inovația tehnologică și progresul instituțional moștenite din trecut”.
Sursa: Social Europe.
