Home Politică Delegaţia Băncii Mondiale va ajunge miercuri la Palatul Cotroceni

Delegaţia Băncii Mondiale va ajunge miercuri la Palatul Cotroceni

by Mircea Marinescu
2 minute timp de citit

Miercuri de la ora 11:00 preşedintele Klaus Iohannis va primi vizita delegaţiei Băncii Mondiale, conform anunţului de presă făcut de Administraţia Prezidenţială.

Delegaţia Băncii Mondiale este condusă de Cyril Muller, care e vicepreședintele pentru Europa și Asia Centrală iar vizita oficială a delegaţiei vine în contextul semnării unui memorandum de înţelegere între Guvernul României şi Banca Mondială. Luni a fost semnat acest memorandum care sprijină administraţia publică prin decizia Băncii Mondiale de a continua până în anul 2023 să acorde asistenţă tehnică instituţiilor publice din România.

"Acesta este al doilea memorandum încheiat în acest context cu Banca Mondială. Primul a fost realizat în perioada 2012 — 2015, când pentru 20 de instituții s-au încheiat 26 de acorduri de finanțare pe o sumă totală de aproximativ 32 de milioane de euro, finanțate din programele europene. Cel de-al doilea acord urmează a se finanța din programele europene, programul de asistență tehnică pentru perioada 2015 — 2020. Acest acord a fost încheiat în contextul discuțiilor purtate între Comisia Europeană și Guvernul României pentru care au fost încheiate și se încheie acorduri de finanțare cu cele trei instituții financiare internaționale" a precizat Aura Răducu, Ministrul Fondurilor Europene.

Declaraţia vicepreşedintelui BM ( Banca Mondială) pentru Europa și Asia Centrală despre situaţia economică a României în prezent este următoarea: "semnificativ mai bună decât acum cinci ani", se relatează într-un comunicat Agerpres. Cyril Muller a mai ţinut să precizeze că Banca Mondială va continua să acorde asistenţă Guvernului pentru a ajuta la implementarea programelor de reformă şi că asistenţa tehnică acordată va ajuta Guvernul să utilizeze eficient fondurile europene de care dispune.

"E o mare plăcere pentru Banca Mondială să sprijine România cu asistența tehnică provizorie. În ultimii cinci ani am susținut permanent programele sectoriale, ca de exemplu reformele din administrație, educație, sănătate, alte sectoare…Deasemenea, dorim să sprijinim România în atingerea obiectivelor sale, creșterea economică și creșterea nivelului de trai pentru toți cetățenii", a  transmis cel care conduce delegaţia Băncii Mondiale, Cyril Muller.

 

Sursa: Agerpres

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More

Loading..