Economic

Decizia BCE: Bancnota de 500 de euro va fi eliminată din 2018

Comisia Băncii Centrale Europene (BCE) a transmis în cadrul unei reuniuni miercuri că va opri           tipărirea bancnotei de 500 de euro, pentru că i-ar favoriza pe cei implicaţi în cazurile de spălare de bani, conform informațiilor apărute în adevărul.ro.

Decizia a constat în faptul că nu vor mai fi emise noi bancnote de 500 de euro după anul 2018, dar cele care sunt deja în circulație vor fi valabile în continuare.

"Există o majoritate în cadrul Consiliului guvernatorilor să se renunțe la bancnota de 500 de euro, ceea ce înseamnă că seria Euro 2 nu va mai include și bancnota de 500 de euro", a precizat o sursă din interiorul instituției de la Frankfurt.

Acestea reprezintă 30% din masa monetară a zonei euro, dar s-a descoperit că au fost frecvent utilizate la finanțarea terorismului mondial.

''Am luat în considerare îngrijorările cu privire la modul în care bancnota facilitează activităţile ilicite“, a precizat board-ul BCE.

Explicația cea mai concretă este că bancnota ar fi de ajutor în privința acțiunilor ilegale, pentru că un milion de euro în hârtii de 500 de euro cântăreşte doar 2,2 kilograme şi poate fi transportat foarte ușor într-o geantă de laptop, potrivit sursei de mai sus.

Cu toate acestea, hotărârea de eliminare a bancnotelor de 500 de euro nu este bine văzută în Germania, unde s-a instalat deja temerea că poate fi un prim pas pentru eliminarea completă a tranzacțiilor cu numerar. 

Bancnota de 500 de euro este una dintre cele mai valoroase bancnote aflate în circulație la nivel mondial, cu o valoare de peste cinci ori mai mare decât cea mai mare bancnotă americană, cea de 100 de dolari.

 

 

 

Surse: adevărul.ro, incont.stirileprotv.ro

To Top
Loading..