Mult timp după ce s-a terminat, prima noastră iubire continuă să mențină o rezonanță semnificativă în personalitatea noastră. Momentele dulci și amare ale acestei amintiri rămân vii în memoria noastră, iar în momentele de melancolie ne întoarcem adesea la aceste clipe. Dar de ce acest lucru? De ce memoria acestei experiențe rămâne vie în mintea noastră mai degrabă decât relațiile ulterioare, mai ales când acestea din urmă au fost mai lungi în timp, mai semnificatice sau mai potrivite?
Cercetarea științică asupra acestui subiect este destul de redusă, dar opinia generală împărtășită de către psihologi este că, din acest punct de vedere, iubirea seamănă destul de mult cu săritul cu parașuta. Ceea ce se traduce în faptul că, este mult mai probabil să ții minte prima dată când ai sărit cu parașuta decât a zecea oară.
„Prima experiență a unui anume lucru va fi bine întipărită în memorie, mult mai mult decât experiențele similare ulterioare”, afirmă Art Aron, profesor de psihologie la State University of New York. „Probabil că există mai multă excitare și emoție, mai ales dacă este vorba de ceva înspăimântător. Iar a iubi pentru prima dată este oarecum înspăimântător – ți-e teamă că vei fi respins, ți-e teamă că nu vei reuși să faci față așteptărilor, ți-e teamă că cealaltă persoană nu va fi la înălțimea așteptărilor. Anxietatea este o parte importantă a iubirii, mai ales când este vorba despre prima iubire”, a continuat acesta.
După cum concluzionează Ellen McCarthy, autoarea articolului, rezultă că această „relație se imprimă în personalitatea noastră într-un mod imposibil pentru restul relațiilor ce vor urma. Pentru majoritatea oamenilor, este de sperat, relațiile ce urmează, ce durează, sunt în esență mult mai bogate, mai stabile și mult mai solide. Dar acest lucru nu oprește pe nimeni, spre exemplu, să verifice poza nouă de profil a primei noastre iubiri, atunci când ne apare pe Facebook.”
Este posibil, consideră profesorul Aron, ca această experiență să fie amplificată pentru că, pentru mulți, prima iubire se întâmplă în adolescență, atunci când activitatea hormonală crește semnificativ, și fiecare experiență rămâne cu o amprentă magnificată. Chiar și într-un creier adult, dezvoltat complet, „răspunsul neurologic la faptul de a fi îndrăgostit de cineva este foarte puternic; este asemenea consumului de cocaină, este o dorință impresionantă”, a completat Art Aron.
Jefferson Singer, și el profesor de psihologie, consideră că majoritatea persoanelor au ceea ce el numește „un imbold de memorie” înte vârstele de 15 și 26 de ani. Între această vârstă, persoanele „tind să aibă mai multe amintiri, ce tind să fie mai degrabă pozitive”, afirmă acesta. Asta pentru că în această perioadă tindem să trecem prin, să trăim cele mai multe „prime experiențe”, dar și pentru că, după ce aceste experiențe au fost consumate „avem mai multe oportunități să le repetăm, să le retrăim, să le regândim, să le re-experimentăm în mintea noastră”.
Cât despre prima iubire, adaugă acesta, „cred că aceasta devine, până la un anumit grad, un șablon față de care tindem să măsurăm relațiile viitoare”. Ceea ce arată de ce este poate atât de importantă această primă iubire. După cum consideră și Ellen McCarthy, „acesta poate deveni un joc periculos, dacă, de exemplu, această primă relație a fost palpitantă, dar volatilă și neconstructivă. Continuând să căutăm aceleași culmi emoționale, ne poate duce la frustrații viitoare sau în cel mai rău caz la ruină emoțională”.
Jefferson Singer are în plus o altă explicație pentru care prima iubire tinde să rămână proaspătă și atrăgătoare în memoria noastră chiar și după ce zeci de ani au trecut. Poate tocmai faptul că atât de mulți ani au trecut de la ea. „Cred că nu este vorba doar despre cealaltă persoană. Este vorba mai ales despre cine eram noi atunci. Ne bucură și apreciem imaginea noastră. Ne dă posibilitatea de a fi din nou persoana de atunci – tineri, vibranți și frumoși”.
Sursa: Washington Post.
