Astăzi, în data de 10 decembrie 2015, prim-ministrul Dacian Cioloș a postat pe pagina sa personală de Facebook mai multe lămuriri ce au legătură cu modalitatea în care bugetul pe anul viitor a fost alocat. În postarea sa, premierul dezbate subiecte ce au legătură cu salariul minim pe economie, pensii, finanțarea cultelor religioase, educație și sănătate, igiena din spitale, infrastructură și, nu în ultimul rând, problema refugiațiilor.
În ceea ce privește salariul minim pe economie, prim-ministrul Dacian Cioloș a propus majorarea acestuia de la 1.050 lei la 1.200 lei, în măsura în care impactul luării acestei decizii nu va afecta alte domenii.
“Știu cât de greu este pentru cei cu salarii mici. Dar nu pot să decid până nu am toate elementele impactului unei astfel de decizii. Trebuie sa evităm să creăm o problemă vrând să rezolvăm alta. Ministrul Finanțelor Publice a început deja o analiză cu privire la eventuale creșteri ale salariului minim în 2016”, a scris premierul.
Totodată, premierul afirmă faptul că în anul 2016 pensiile vor crește cu 5%: “Am tot respectul pentru cei care au muncit ani de zile. De aceea, prin proiectul de buget, au fost asigurate fondurile necesare pentru majorarea cu 5% a pensiilor începând cu ianuarie 2016. Știu că este o creștere destul de mică, dar este tot ceea ce ne permite bugetul acum”
Un alt subiect dezbătut se referă la finanțarea BOR și a cultelor religioase. Premierul declară faptul că “nu sunt alocate sume pentru lăcașurile de cult. Am explicat Patriarhului faptul că, în funcţie de posibilităţi, Guvernul României va asigura finanţare pentru proiecte de investiţii importante şi că există anumite posibilități de finanțare pentru lăcaşurile de cult aflate în construcţie. Consider, de asemenea, că este o problemă în care trebuie să se implice mai ales comunitățile locale și enoriașii”
De asemenea, prim-ministrul susține faptul că se vor aloca mai mulți bani pentru educație și sănătate, dar și pentru autostrăzi precum Lugoj-Deva, Câmpia Turzii-Târgul Mureș, Sebeș-Sibiu și autostrada Transilvania.
“În privința autostrăzii Sibiu – Pitești, vrem ca în 2017 proiectul să fie pregătit, pentru a fi demarat. Pe partea de metrou, magistrala M 5, Drumul Taberei – Eroilor, și magistrala M 4, Parc Bazilescu – Străulești, sunt priorități ale bugetului pentru anul viitor.
Nu înseamnă că ne preocupăm doar de aceste proiecte, dar pe aceste proiecte vom avea alocări bugetare consistente”, a scris premierul.
În structura bugetului pe anul 2016 se află și modernizarea spitalelor, precum și introducerea unor noi programe naționale: “Programul Național pentru Arși; un Subprogram nou în cadrul Programului Național de Oncologie: Oncologie pediatrică; dezvoltarea programelor destinate mamei și copilului, printr-o prioritizare în 2016 a asistenței medicale dedicate nou-născutului prematur, modernizarea secțiilor de terapie intensivă neonatală, prin alocarea a minim 3% din bugetul de programe; accelerarea construirii celor 3 spitale regionale din Cluj, Iași, Craiova.”
Mesajul premierului se încheie cu problema refugiaților. Acesta amintește că “România îşi menţine rezerva faţă de un mecanism permanent de relocare a refugiaților. Consider că relocarea refugiatilor nu ar rezolva problema de fond, ci doar cauzele, iar săptămâna viitoare la Consiliu European, dacă va fi cazul, voi reitera rezerva față de adoptarea unui astfel de mecanism.”
SURSA: Facebook