Home STIRI ACTUALITATE Copii sub 3 ani dar și cei peste 6 ani vor beneficia de tichetele sociale de grădiniță

Copii sub 3 ani dar și cei peste 6 ani vor beneficia de tichetele sociale de grădiniță

by Tudor Irina
2 minute timp de citit

Tichetele sociale de grădiniță vor putea fi primite atât de copii cu vârsta sub 3 ani cât și cei care au peste 6 ani. Deputații au votat un nou proiect de lege care elimină vârsta maximă până la care se poate acorda stimulentul educațional sub forma tichetelor sociale dar și vârsta minimă de la care copii pot beneficia de acest drept.

Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2016 pentru modificarea art.2 din Legea nr.248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost votat de Camera Deputaților, astfel fiind eliminată vârsta maximă dar și cea minimă pentru care se pot primi tichetele sociale, potrivit libertatea.ro.
Parlamentarii PSD au considerat faptul că aceste reglementări privind vârsta maximă sau minimă la care se putea beneficia de tichete erau limitative și discriminatorii.

„Astfel, copilul sub vârsta de 3 ani sau cel care împlineşte vârsta de 6 ani şi urmează învăţământul preşcolar, nu mai poate primi tichetul de grădiniţă, deşi participă la această formă de educaţie. De asemenea, legea care se aplică în prezent blochează accesul copiilor cu dizabilităţi ori probleme de învăţare la acest program de interes naţional, cu toate că specialiştii recomandă continuarea procesului educaţional în grădiniţă, cu depăşirea vârstei de 6-8 ani”, au declarat social-democrații.

Deputații PSD au menționat că din cauza acestor limitări erau afectați mai mult de 29.000 de copii din familii defavorizate din România. Aceștia urmau să abandoneze cursurile de învățământ preșcolar din cauza faptului că au șanse mici de integrare în învățământul gimnazial, acest lucru fiind urmat de excluderea socială care aduce noi probleme.

Legea 248/2015 prevede faptul că tichetele sociale pentru grădiniță (în valoare de 50 de lei) se acordă doar copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, copii care frecventează grădinița. Legea „Fiecare Copil în Grădiniță” vizează reducerea abandonului școlar și a sărăciei prin acordarea acestor tichete care sunt condiționate de prezența zilnică a copiilor la grădiniță. Aceste tipuri de tichete pot fi utilizate doar pentru achiziționarea alimentelor, produselor de igienă, de îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite, iar acestea vor putea fi achiziționate doar din magazinele afiliate acestui sistem.

 

Sursa: realitatea.net

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More