Home STIRI ACTUALITATE Cazul Sebastin Ghiță: Rezultatul anchetei interne la Poliția Română arată că nu s-au încălcat procedurile

Cazul Sebastin Ghiță: Rezultatul anchetei interne la Poliția Română arată că nu s-au încălcat procedurile

by Mircea Marinescu
1 minute timp de citit

Dispariția fostului deputat a dus la demararea unei anchete interne în cadrul Poliției Române, pentru a se constata dacă au fost încălcate normele procedurale. Ministrul Afacerilor Interne a solicitat în 22 decembrie ancheta cu privire la activitățile efectuate de poliție în cazul lui Sebastian Ghiță. 

Ancheta internă care s-a făcut la nivelul IGPR, s-a axat pe următoarele activități: modul de desfășurare a controlului judiciar, procedura de citare, punerea în executare a mandatului de aducere a fostului deputat; și deasemenea efectuarea activităților desfășurate de polițiști din cadrul IPJ Prahova și ai Direcției Operațiuni Speciale, dispuse prin ordonanța emisă de unitatea de parchet competentă. 

Miercuri, Inspectoratul General al Poliției Române a trimis un comunicat agenției de presă Agerpres, în care se relatează despre anchetă. IGPR a transmis: ”Cu privire la aceste activități, nu au fost constate încălcări ale normelor procedurale, iar în ceea ce privește cooperarea interinstituțională s-au dispus măsuri pentru îmbunătățirea acesteia." Cercetările Poliției continuă pentru a fi găsit Sebastian Ghiță, care are un mandat de aducere pe numele lui. Se pare că momentan nu există date oficiale care să confirme că fostul deputat a ieșit din țară.

La punctele de trecere din țară însă, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a intensificat acțiunile de verificare și control, având în vedere că se menține interdicția pe care o are Ghiță de a părăsi teritoriul României.

 

 

 

Sursa: agerpres, romanialibera.ro

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More