Țările dezvoltate trebuie să își reformeze sistemele de asistență socială pentru a se adapta schimbărilor tehnologice.
John Thornhill, unul dintre comentatorii cotidianului economic Financial Times, prezintă într-un articol de opinie motivele pentru care vechea idee a stângii politice ca statul să asigure fiecărui cetățean un venit minim garantat câștigă teren în rândul economiștilor. Acesta pornește în prezentarea sa de la exemplul lui Andy Stern, fostul președinte al sindicatului internațional al angajaților din sectorul de servicii, ce la un moment dat a avut nevoie de cineva care să-I transcrie un interviu pentru o carte la care lucra. Acesta a pus un anunț pentru acest serviciu pe site-ul upwork.com și a primit răspunsuri de la persoane ce lucrează în regim de freelanceri de pe tot globul. Însă, în timp ce persoanele din Statele Unite au oferit tarife între 12,50$ și 25$ pe oră, cele din afara SUA s-au situat între 3$ și 7,50$. Problema imediat reliefată de acest fapt este faptul că cei aproximativ 53 de milioane de lucrători freelancer din Statele Unite pur și simplu nu au cum să-și mențină același nivel de trai în situația în care noile tehnologii au creat o piață globală transparentă.
Acest episod se pare că a întărit convingerea dl. Stern că „țările dezvoltate trebuie să-și reformeze în mod radical sistemele de asistență socială pentru a se adapta la revoluția tehnologică a secolului XXI”. După cum afirmă acesta din urmă, problema este că „am construit o întreagă infrastructură de sisteme de asistență socială ce au la bază conceptul de slujbă, un concept ce nu mai funcționează”.
După cum afirmă autorul articolului, soluția propusă de dl. Stern este ca „guvernul Statelor Unite să ofere un venit universal de bază de 1,000$ fiecărui cetățean. Un astfel de venit garantat, susține dl. Stern, se poate dovedi a fi un mod mai inteligent de a combate sărăcia comparativ cu cei aproximativ 1 trilion de dolari cheltuiți anual de către cele 126 de programe naționale anti-sărăcie. Acest lucru ar conduce și la creșterea cererii în economie, oferind indivizilor mai multă flexibilitate în a avea grijă de copii sau de cei în vârstă, de a porni noi afaceri sau, mai simplu, de a readuce la viață promisiunea visului american”.
După acceptă și John Thornhill, „această idee poată părea multor cititori ca fiind o nebunie. Dar într-o lume în care investitorii plătesc guvernele pentru privilegiul de a le împrumuta bani, nu mai este clar care sunt granițele normalității economice. Și în plus, conceptul ca societățile bogate să ofere bani persoanelor defavorizate pentru a ieși din sărăcie nu este o idee nebună pentru majoritatea oamenilor”.
După cum se menționează în continuare în articol, ideea unui venit universal garantat are o istorie lungă, ce începe cu gândirea radicală a lui Thomas Paine în secolul XVIII. Ea a avut apoi un moment favorabil în anii 60 în Statele Unite, prin vocile liberale ale unui John Kenneth Galbraith și Martin Luther King. O variantă a acestei idei a fost susținută și de unii gănditori conservatori, precum Milton Friedman, ce a propus o taxă pe venit negativă în care cei aflați sub limita de sărăcie primeau o indemnizație financiară. Lucrurile nu se opresc doar la un plan academic însă, în 1969, președintele republican Richard Nixon a propus un proiect legislativ în care familiile fără niciun venit primeau o idemnizație anuală de 10,000$ la valoarea actuală.
Acest principiu a revenit în actualitate în anul 1982 în Alaska, an din care statul plătește fiecărui cetățean un venit de bază finanțat de profiturile industriei petroliere, iar drept urmare Alaska are una dintre cele mai mici rate de sărăcie și inegalitate din Statele Unite.
Acest principiu se extinde nu doar în Finlanda sau Olanda unde se experimentează acest sistem, sau în Elveția unde un referendum pe această temă este programat să aibă loc, dar și în Marea Britanie. Aici, un studiu recent, a oferit un model în care fiecărui cetățean cu vârsta între 25 și 65 de ani i se garantează un venit de 3,692£, cu alte indemnizații pentru tineri și pensionari. Prin eliminarea programelor sociale redundante și prin asigurarea unui sistem drept social, conform acestui studiu, un astfel de model ar necesita doar un surplus bugetar de 1% din PIB, dar ar oferi nenumărate beneficii. Anthony Painter, unul din autorii acestui studiu, susține de exemplu că prin corelarea acestor venituri cu înregistrarea ca votanți a cetățenilor ar reîntări solidaritatea socială.
Dl. Stern consideră că, în ceea ce privește economia Statelor Unite, aceasta se află la un moment de cotitură, un „moment Vietnam” – doar atunci când copiii celor din clasa de mijloc au început să fie recrutați opinia publică s-a întors decisiv împotriva acestui conflict. „Globalizarea a distrus multe din locurile de muncă în industrie, dar schimbările tehnologice actuale amenință acum profesiile. Clasa de mijloc nu mai este deloc imună”.
Ceea ce se poate afirma cu certitudine este că ideea unui venit universal garantat prinde avânt în rândul liderilor de opinie, o idee ce prezintă avantaje evidente economice dar și morale, chiar dacă mai este mult până la a dobândi un apel general.
Sursa: Financial Times.
