Simon Wren-Lewis, profesor de economie la Universitatea Oxford, se întreabă într-un editorial pentru Social Europe asupra „obsesiei” politicilor de austeritate. Acest lucru este surprinzător, atâta timp cât, scrie acesta, majoritatea instituțiilor precum FMI sau OECD consideră această idee ca fiind de vină pentru situația economică anemică a Europei. După cum afirmă și una din vocile cu greutate ale cotidianului Financial Times, Martin Wolf, „obsesia austerității, în momentul în care costurile de împrumut sunt atât de mici acum, este absolut lunatică”. Este evident că decidenții politici cu privire la politicile economice din Statele Unite, Germania sau Marea Britanie sunt cei ce sunt vinovați de această obsesie, dar ceea ce se întreabă Simon Lewis este dacă „toți aceștia suferă în fapt de aceeași maladie?”
În ceea ce privește Partidul Republican din Statele Unite lucrurile sunt clare de ceva vreme, după cum scrie acesta, „principalul scop economic este reducerea taxelor, în special pentru cei foarte bogați. Acest lucru condude, mai devreme sau mai târziu, la scăderea investițiilor publice. Dar cum rămâne cu dovezile ce arată că o creștere a investițiilor publice ar ajuta pe toată lumea, inclusiv pe cei bogați? Problema este că acest grup suferă de deziluzia că singurul mod de a ajuta economia economia este acela de a-i taxa mai puțin pe cei înstăriți și de a flămânzi bestia care este statul. Acesta este un caz clar al unui pacient infectat de virusul ideologiei neoliberale”.
În ceea ce privește Germania, este posibil să avem un caz de ceea ce The Economist a diagnosticat ca un caz al sindromului Swabian: „opinia conform căreia o economie este asemenea unei gospodării, iar imperativul principal este acela de a nu avea datorii”. După cum notează Simon Lewis, este posibil ca în acest caz să fie vorba de o „alergie” la principiile economice Keynesiene. Chiar dacă situația bunurilor publice nu este atât de gravă în Germania precum în SUA, există încă o nevoie imperativă a investițiilor publice în principala economie a Europei. Una din cauzele susținerii acestei politici falimentare ar putea fi acea că Germania are o populație îmbătrânită ce pare mai degrabă preocupată de stabilitatea pensiilor decât de impulsionarea economiei. Indiferent care ar fi aceste cauze, problema este influența enormă pe care liderii germani o au în Europa, unde au răspândit această maladie, după cum se poate observa în cazul Greciei, și mai nou al Finlandei.
În ceea ce privește Marea Britanie și Partidul Conservator, consideră Simon Lewis, „se pare că avem un sindrom asociat cu sindromul Swabian”. Deși anul trecut au existat indicii că această strategie ar putea fi abandonată, în momentul acesta este clar că politica austerității a revenit puternic în prim planul autorităților. Cauzele acestei reveniri, consideră economistul, sunt în unele situații, dorința de a câștiga alegerile, iar în altele, ideologice.
Singurul mod de a scăpa de această obsesie, consideră Simon Lewis, este ca populația să „dezvolte o imunitate în fața acestei maladii”, atâta timp cât nici sfaturile economiștilor nu par a avea un efect asupra oficialilor însărcinați cu politicile economice, iar șocul oferit de o nouă criză financiară pare a avea efectul opus, și anume să facă acest „virus neoliberal și mai virulent”.
Sursa: Social Europe.
