Home Economic Bursele din China închise după numai jumătate de oră, după o prăbușire de 7%

Bursele din China închise după numai jumătate de oră, după o prăbușire de 7%

by Mircea Marinescu
3 minute timp de citit

Piețele de capital din China au fost suspendate joi pentru a doua oară în această săptămână după o scădere de peste 7 procente, datorate deprecierii monedei naționale și eșecului eforturilor guvernamentale de a oprii valul de vânzări.

Prăbușirea piețelor de capital chineze corelate cu deprecierea yuan-ului au speriat investitorii internaționali intr-o repetare a scenariului din vara trecută, când bursa din Shanghai a pierdut 30% din valoare în numai câteva săptămâni. Până acum, în acest an – în doar patru zile, indexul bluechip CSI 300, ce cuprinde acțiunile celor mai performante companii, a înregistrat o scădere de 12 procente.

Mecanismele de oprire a tranzacțiilor au intrat din nou în acțiune, după ce își făcuseră apariția luni când piețele au scăzut cu 7%, și au întrerupt tranzacțiile în momentul în care indexul CSI 300 scăzuse cu 7%. După un sfert de oră de întrerupere piața și-a continuat scăderea, bursa închizându-se definitiv după o nouă scădere de încă 5 procente.

Investitorii au fost speriați de continua devaluare a yuan-ului, a declarat pentru Financial Times, Wang Jun analist financiar la China Securities Co din Beijing. „A fost un răspuns panicat la ceea ce s-a întâmplat pe piața valutară internațională” a continuat acesta. „Accelerarea deprecierii cursului de schimb poate conduce la probleme de lichidități și de aceea evaluările actuale nu pot decât să scadă.” Yuan-ul a atins valuarea cea mai scăzută din ultimii 5 ani joi, când pentru a doua zi consecutiv a scăzut cu 0,6% față de dolarul american.

Oficialii chinezi par încâ nehotărîți cu privire la o nouă intervenție pe piețele de capital, deși marți un grup de companii financiare controlate de statul chinez a părut să reintre pe piață după ce în vara trecută intraseră pe piață cumpărând masiv acțiuni pentru a oprii scăderea bursei. Analiști de la Goldman Sachs au afirmat în septembrie 2014 că guvernul chinez a cheltuit aproape 234 miliarde dolari americani în lunile iulie și august pentru a susține piețele de capital, în momentul în care acestea înregistrau o pierdere de aproape 45% din valoarea totală.

Scăderile de joi vin după ce autoritățile financiare chineze introduseseră marți o serie de reguli menite să oprească vânzările masive cauzate de această panică – de exemplu marii deținători de acțiuni nu pot vinde decât 1% din acțiuni odata la trei luni. Deasemenea, notează Financial Times, marți investitorii în piața de valută afirmau că există semne cum că People’s Bank of China își va folosi din nou rezervele valutare pentru a încerca să susțină valoarea monedei nationale. Însă cu noile devaluări de miercuri și joi se pare că autoritățile apar nesigure cu privire la oportunitatea alocării de noi resurse pentru a salva bursele.

Sursa: Financial Times.

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More