Revista Vogue a publicat recent un articol în care îi sfătuiește pe cititori să adauge neapărat pe lista de călatorii, Bucureștiul, o destinație interesantă mai ales pentru pasionații de cultură și modă.
Cititorilor li se prezintă la începutul articolului magazinul Entrance din București care este fondat de către Coca Coteanu și Ioana Hintz. În clădirea unei tipografii vechi, se promovează astăzi branduri de lux din întreaga lume, se vând vestimentații moderne de la Rick Owens și Simone Rocha, dar și creații ale designerului român Carmen Secăreanu. Acest butic renumit pentru ''luxul subteran'' este ca un exemplu strălucitor al creativității și dezvoltării orașului, se scrie în revista Vogue. Capitala României este descrisă ca o atracție turistică cu aer modern și cosmopolit, chiar dacă arhitectura istorică din timpul războiului s-a păstrat până acum.
Alte locuri interesante din Capitală recomandate de cei de la revista Vogue sunt restaurantele și cluburile, cum ar fi Alt Shift apreciat pentru mâncarea italiană, clubul Control și Interbelic îndrăgite pentru concerte și petreceri.
“Este singurul loc din oraș cu prăjitorie proprie de cafea unde se vând și diferite amestecuri pregătite atent pentru a fi luate acasă. Nimic nu se compară cu o ședere în aer liber la una dintre puținele mese de lemn, privind oamenii care trec într-o după- amiază leneșă de duminică ”, a spus Coca Coteanu despre Origo Coffee Shop pentru revista Vogue.
Ioana Hintz a plasat în topul destinațiilor favorite, Raionul 4, buticul pe care îl recomandă pentru brandurile de bun gust, dar și Muzeul Național de Artă Contemporană, pe care îl apreciază pentru arhitectura sa regională și colosală din era comunistă, s-a mai precizat în articolul de la Vogue.
De asemenea, iubitorii de modă și rafinament sunt îndrumați să viziteze și parfumeria de lux Madison, aflată pe Calea Dorobanților din București.
Surse: Vogue.com, Călătorim.ro, B1.ro.