Home Sport Mitică Dragomir și Mircea Sandu, lovitură de grație?!

Mitică Dragomir și Mircea Sandu, lovitură de grație?!

by Mircea Marinescu
1 minute timp de citit

Astăzi este ultimul termen la Curtea de Apel, în cazul dezafilierii Universității Craiova, pentru foștii mari „păpușari” ai fotbalului Romanesc, Mircea Sandu și Mitică Dragomir. Cei doi au fost acuzați în 2013 de trafic de influența și abuz în serviciu.

După 4 ani, vine sentința!

„Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. şi totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei”, se precizeaza in rechizitoriu.

Omul care a suferit cel mai mult, Adrian Mititelu, așteaptă decizia cu sufletul la gură : „Sunt fericit că după 6 ani am ajuns la final. Va trebui să mai așteptăm pentru decizie. Eu am făcut închisoare financiară 6 ani, nu vă închipuiți prin ce am trecut. Ei probabil că vor face doar câteva luni, pentru că va veni grațierea”, a precizat Mititelu la termenul din data de 5 a lunii curente.

 

Sursa: mediafax.ro

Sursa foto: fanatik.ro

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More