Economic

Schimbările climatice vor aduce pierderi de 2,5 trilioane $ economiei mondiale

Conform unui studiu condus de Simon Dietz, profesor la London School of Economics, schimbările climatice pot aduce pierderi de 2,5 trilioane$ economiei mondiale. Conform celor mai pesimiste estimări, modelele worst case scenarios utilizate de autorități pentru a testa sănătatea unor companii sau a economiei unei țări, aceste pierderi s-ar putea ridica până la 24 trilioane$ sau 17% din activele întregii economii mondiale, fapt ce ar echivala cu o adevărată catastrofă.

Studiul a arătat și rațiunea economică pentru combaterea schimbărilor de climă, și menținerea nivelului emisiilor de carbon sub limita de pericol asupra căreia liderii lumii au căzut de acord. În acest scenariu, pierderile financiare ar fi cu 315 miliarde$ mai mici, chiar și după ce costurile cu reducerea emisiilor sunt incluse.

„Cercetarea noastră sugerează investitorilor pe termen lung că ne-am găsi într-o situație superioară într-o lume cu emisii reduse de carbon. Fondurile de pensii ar trebui să fie primele care reacționează la acest fapt, iar multe dintre ele fac deja acest lucru”, a afirmat Prof. Simon Dietz, completând totuși că acest fapt este încă destul de ignorat de sectorul financiar.

Mark Campanale, de la thinktank-ul Carbon Traker Initiative, a afirmat că pierderile datorate schimbărilor climatice pot fi mult mai severe decât cele estimate de modelul economic folosit în acest studiu. „Poate fi mult mai rău. Pierderile de capital pot fi mult mai mari și mai rapide decât cele raportate la PIB (folosite în studiu). Priviți doar gigantul din industria de cărbune Peabody Energy. Avea o valoare de câteva miliarde doar acum câțiva ani, iar acum nu mai valorează nimic”.

În ianuarie, World Economic Forum a declarat că „o catastrofă provocată de schimbările climatice reprezintă cea mai mare amenințare la adresa economiei mondiale pentru anul 2016”. „Impactul schimbărilor climatice reprezintă un risc sistemic de proporții masive”, a declarat și Ben Caldecott, directorul programului de finanțare sustenabilă din cadrul Universității Oxford. „Investitorii pot distinge între companiile mai mult sau puțin expuse la acest fenomen, și pot contribui la reducerea acestui risc la adresa economiei globale prin susținerea acțiunilor de amploare pentru combaterea încălzirii globale”, a mai adăugat acesta.

Aceste pierderi vor fi cauzate de distrugerea directă a bunurilor de către evenimentele de vreme extremă tot mai frecvente și de către micșorarea beneficiilor a celor afectați direct de către temperaturile înalte, secetă și alte astfel de fenomene. Studiul arată că dacă se iau măsuri pentru reducerea încălzirii globale, pierderile financiare vor fi micșorate per total, dar alte sectoare, precum cel al companiilor din industria de combustibili fosili, vor pierde din valoare. Valoarea de bursă a tuturor acestor companii este astăzi de aproximativ 5 trilioane$.

„Nu există niciun scenariu în care riscul ce planează asupra activelor financiare nu este afectat de schimbările climatice. Această idee este pură ficțiune”, a afirmat Dietz. „Vor exista câștigători și pierzători”, a completat acesta. Astăzi se poate observa cum investitori majori, precum fondul suveran al Norvegiei – cel mai mare din lume, au început deja să vândă acțiunile pe care le au în companiile din industria energetică.

Sursa: The Guardian.

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..