STIRI ACTUALITATE

Prognoza meteo pentru urmatoarele zile

Vremea se va răci în majoritatea zonelor. În weekend, temperatura aerului va fi în creştere, până la valori peste cele normale la începutul lunii aprilie.

JOI Vremea se va răci în majoritatea zonelor, mai accentuat în nordul şi estul ţării, unde regimul termic se va apropia de cel climatologic specific perioadei. Cerul va fi variabil cu înnorări, în cursul zilei în nord, centru şi nord-est unde izolat va ploua slab, iar după-amiaza şi în prima parte a nopţii în regiunile sudice şi centrale unde local vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. În zona montanã, precipitaţiile, slabe şi pe arii restrânse, la înălţimi mai mari de 1800 m, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi temporar şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în est şi sud-est. Temperaturile maxime vor avea valori de la 10…11 grade în nordul Moldovei, până la 22..23 de grade în Oltenia, posibil şi în sud-vestul Munteniei, iar cele minime se vor încadra între -2 şi 7 grade, uşor mai ridicate în sud-vest. Spre sfârşitul intervalului, se va produce brumã local în nord, centru şi nord-est.

VINERI Vremea va fi în general frumoasă, dar mai rece decât ar fi normal la această dată în regiunile din sudul şi din estul ţării. Temperaturile maxime vor fi de la 6…8 grade pe litoral, până la 18…19 grade în Banat, Crişana şi sud-vestul Transilvaniei, iar cele minime se vor încadra între -5 şi 5 grade, uşor mai ridicate în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil la senin cu unele înnorări în sud-vest – ziua, când doar izolat vor mai fi precipitaţii slabe, ploi în nordul Olteniei şi mixte în vestul Carpaţilor Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în sudul Banatului, nordul Moldovei şi pe litoral. În jumătatea de sud-est a teritoriului, în cursul nopţii, izolat se va produce brumă. În zonele joase de relief, vor fi condiţii de ceaţă.

 

SAMBATA Temperatura aerului va fi în creştere, până la valori peste cele normale la începutul lunii aprilie, în special în partea estică şi de sud-est a ţării. Maximele se vor încadra între 10..11 grade pe litoral şi 21 de grade in Banat, iar minimele între 1 şi 9 grade, uşor mai scăzute în depresiunile intramontane. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla şi moderat. Izolat, în estul şi în sud-estul Transilvaniei, se va produce brumă.
DUMINICA Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori, în general, mai ridicate decât cele climatologic specifice începutului de aprilie. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat cu uşoare intensificări, în prima parte a intervalului, în zona Moldovei. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 22 de grade, cele mai coborâte valori urmând a se înregistra pe litoral, iar minimele între -2 şi 7 grade, mai ridicate în Dealurile de Vest, până la 9…10 grade. Cu totul izolat în Transilvania se va semnala brumă, iar în zonele joase de relief, în special din est şi sud-est, pe arii restrânse, va fi ceaţă în orele dimineţii.

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..