STIRI ACTUALITATE

Ploi torențiale și vânt intens în următoarele zile

După câteva zile în care vremea frumoasă și soarele au fost personaje principale, meterologii ne anunță că vom avea parte de ploi torențiale și vânt puternic în următoarele două zile. Informarea intră în vigoare de joi la ora 12:00 până vineri la ora 18:00.

 Așadar joi, 14 aprilie şi în noaptea de joi spre vineri vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi crescută, după cum anunță  ANM. Vor fi înnorări, averse şi descărcări electrice, în vestul, nordul şi în centrul ţării, iar în celelalte regiuni, mai ales în a doua parte a zilei şi în prima parte a nopţii. La munte, noaptea, vor exista precipitaţii mixte. Vântul va sufla cu putere în majoritatea regiunilor. În centru, sud şi est se vor depăşi, local, viteze de 50…60 km/h, iar pe ariile montane vor fi rafale de peste 90 km/h.

Ploile o să aibă un caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat, mai ales în zonele montane şi deluroase, 40…50 l/mp. Bucureștenii vor avea parte de vreme instabilă în general cu înnorări temporar accentuate în  partea a doua a zilei, iar noaptea vor fi averse, descărcări electrice și vântul va avea unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 23 – 24 de grade C, iar cea minimă va atinge valorea de 10 grade C.

Vineri, ploile vor dispărea treptat către estul ţării şi izolat se vor mai depăşi 20 l/mp. Vremea va continua să se răcească în cea mai mare parte a țării. La munte vor fi precipitaţii mixte. Vântul intens va fi prezent în majoritatea regiunilor  În centru, sud şi est se vor depăşi, local, viteze de 50…60 km/h, iar pe crestele montane vor fi rafale de peste 90 km/h. 

 

Surse: digi24.ro, dcnews.ro.

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..