Externe

Pazardjik este primul oraș din Bulgaria care a interzis vălul islamic în public

În orașul Pazardjik locuiesc un număr mare de adepți ai unei forme ultraconservatoare a islamului, majoritatea de etnie romă. Deși femeile musulmane din Bulgaria poartă un batic tradițional, femeile rome din Pazardjik poartă în public burka. 

Măsura luată, interzicerea purtării vălului islamic în public, a fost propusă de către Partidul Frontul Patriotic, iar amenzile pentru încălcarea interdicției sunt cuprinse între 200 și 1.500 de leva (100 şi 750 de euro). Consiliul municipal din Pazardjik a adoptat interdicţia și urmează deasemenea ca proiectul de lege să fie votat. El prevede și pedeapsa cu închisoarea de până la trei ani. Persoanele care încurajează sau îndeamnă la purtarea hijabului sunt pasibile de plata unor amenzi de până la 5.000 de leva (2.500 de euro), conform proiectului de Lege.

Interdicția prevede ca vălul islamic să nu fie purtat în magazine, şcoli, clădiri administrative și pe stradă. Minoritatea romă musulmană din Pazardjik este adepta Wahhabismului, relatează agenția de presă Rador. Acuzată că a inspirat Statul Islamic, Wahhabismul este o formă fundamentalistă a Islamului originară din Arabia Saudită. Pentru propovăduirea acestei ideologii extremiste și pentru că ajută oamenii să se alăture Statului Islamic, au fost dați în judecată, și sunt în proces la momentul actual, 13 lideri spirituali ai comunităţii din Pazardjik.

Belgia și Franța au mai interzis recent purtarea vălului islamic în public, iar consiliul orașului bulgăresc Pazardjik a decis interdicția fiindcă ”hijabul împiedică identificarea femeilor.”

 

Sursa: rador.ro, descopera.ro, sursa foto: ici-colo.ro

 

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..