Economic

Paul Krugman: „datele arată că ideologia economică a Partidului Republican este greșită”

© Mandel Ngan/AFP/Getty Images

Cunoscutul economist american Paul Krugman argumentează în editorialul său, din această săptămână din New York Times, că evoluția economiei americane în mandatul președintelui Barak Obama, și în special cele 14 milioane de noi slujbe create în acest timp, dovedește că ideologia economică a republicanilor este una fundamental greșită.

Conform acesteia din urmă reducerile de taxe pentru cei afluenți ce au fost adoptate de către administrația Bush au reprezentat o cauză pentru care economia americană a început să crească în această privință în 2003. Datele arată că în mandatul acestuia aproximativ 1,3 milioane de noi locuri de muncă au fost create. Însă majoritatea acestora au fost slujbe în administrație, sectorul privat pierzând aproape jumătate de milion, conform unui studiu recent. În comparație, în timpul administrației democrate a lui Barak Obama peste 14 milioane de slujbe au fost create, majoritatea acestora în sectorul privat, luând în calcul și perioada de recesiune, opera președintelui Bush.

Economistul american consideră că aceste cifre pozitive nu sunt atât meritul lui Barak Obama, președinții având o influență scăzută asupra evoluției economiei. Ceea ce vrea acesta să sublinieze este că ortodoxia economică a liderilor de opinie ai Partidului Republican este una greșită, demonstrabilă dacă ne uităm la aceste cifre.

„Obama și politicile sale au fost criticate în mod constant ca fiind ‘job-killers’, menite a duce la scăderea numărului locurilor de muncă. Așa că cifrele Administrației Obama în această privință spun totul despre validitatea acestor critici.

Ce anume din ce a făcut Obama ar fi trebuit să conducă la scăderea locurilor de muncă? În 2010 a semnat Legea Reformei Financiare Dodd-Frank, iar criticii au afirmat că va aceasta va conduce la șomaj pentru că va lipsi companiile de capitatul piețelor financiare. A majorat taxele pentru veniturile mari, în special pentru cele foarte mari, unde ratele de impozitare au crescut cu 6,5% după anul 2012, o măsură care conform criticilor ar distruge stimulentele investitorilor. Apoi a votat legea reformei în sănătate, lege intrate pe deplin în vigoare în 2014, și unde criticii au spus că aceasta va avea urmări catastrofale asupra locurilor de muncă.”

Evident niciuna din aceste consecințe nefaste nu s-a înfaptuit, lucru arătat de fapte. Iar acest lucru arată falimentul actualeo viziuni economice republicane.

„Ortodoxia conservatoare este curios de inconsistentă în ceea ce privește abilitățile și motivațiile corporațiilor și ale indivizilor înstăriți – așa numiții creatori de locuri de muncă.”

Pe de o parte această elită este considerată a fi un fel super-eroi economici, capabili să ne ofere prosperitatea economică prin magia pieței libere. Pe de altă parte, sunt văzuți asemenea unor flori delicate ce pălesc în fața celor mai mici adversități – crește-le puțin ratele de taxare, supune-le câtorva reguli, sau chiar rănește-le sentimentele într-un discurs sau două și se vor oprii din crearea de locuri de muncă și se vor duce să stea îmbufnați în vilele lor.

E o doctrină fără prea mult sens însă cu un mesaj clar, convenabil pentru elite: anume, nedreptatea socială este o lege a naturii, și ar fi mai bine să nu facem nimic pentru a face societatea noastră mai puțin inegală sau pentru a ne proteja familiile de riscurile financiare. Pentru că dacă vom încerca să schimbăm această stare de fapt, vom fi pedepsiți sever de către mâna invizibilă a pieței ce va prăbuși întreaga economie.”

Nu doar știința economică infirmă această viziune dar, și această evoluție a economiei americane reprezintă o lecție că lucrurile nu stau așa. Nimic rău nu s-a întâmplat prin faptul că li s-a înrăutățit puțin situația celor mai avuți și li s-a îmbunătățit mai mult situația celor mai săraci. „Se pare, până la urmă, că putem schimba în bine societatea în care trăim” a concluzionat economistul american.

Sursa: NY Times.

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..