Sport

Georgeta Narcisa Lecuşanu a demisionat. Cum motivează decizia fostul vicepreședinte FRH

Un nume cunoscut și puternic în handbal, Narcisa Lecuşanu și-a înaintat joi demisia din funcția de vicepreședinte al Federaţiei Române de Handbal. Ea rămâne în prezent doar cu poziția de secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului. În handbalul românesc lucrurile iau amploare și direcție neclară, în special după scandalul legat de regulamentul ”Minaur – Vaslui.” 

Săptămâna trecută a demisionat Alin Cârligeanu, membru în Consiliul de Administraţie și fost președinte al CCA iar conținutul demisiei Narcisei Lecuşanu, potrivit Prosport, arată printre altele două lucruri importante: multe persoane așteptau demisia fostei internaționale și Lecuşanu e solidară cu Sandu Iacob, antrenorul HC Vaslui. 

În demisia înaintată preşedintelui FRH, fostul vicepreședinte scrie: ”Georgeta Narcisa Lecuşanu, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal din anul 2014, demisionez din funcţie în semn de solidaritate cu propriile convingeri şi cu cei care mi le susţin. Socotesc că evenimentele recente din handbalul românesc mă obligă la acest gest de onoare, mai cu seamă pentru cei care îl aşteaptă, cu satisfacţie, de multă vreme. Întrucât am mizat întotdeauna pe demnitate, pe solidaritate, aleg, solicitând demisia, să nu-i dezamăgesc pe cei care au votat numele Narcisa Lecuşanu în februarie 2014. Căci sportul, în mod special handbalul, reprezintă pentru mine actul de cultură ce poate educa un individ în privinţa fair-play-ului.”

Antrenorul HC Vaslui a fost readus din vacanță cu echipa sa, în urmă cu câteva zile, după ce FRH anunțase că că Minaur participă la turneul de baraj, conform Prosport, și Sandu Iacob a afirmat atunci: ”Lucrurile acestea sunt urmate în mod normal de demisii de la preşedinte până la toţi membrii Comisiilor. Este clar un sistem care nu funcţionează. Se merge doar prin puterea convingerii!”

 

Sursa: prosport.ro, bucurestifm.ro

 

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..