Cultură

Muzeul din Deva expune un vas de ceramică realizat cu peste 1.800 de ani în urmă

Specialiștii de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva afirmă că acest vas ar fi din perioada creștinismului timpuriu deoarece pe el este reprezentată o cruce. Există indicii că vasul de ceramică a fost realizat în urmă cu aproximativ 1.800 de ani,  piesa arheologică fiind datată la sfârșitul secolului al III-lea, d.Hr.

Piesa expusă este un fragment ceramic descoperit în urma lucrărilor de cercetare din situl "Aldăcuțu Mic", situat în apropiere de orașul Simeria, în toamna anului 2015; potrivit Agerpres. Tot cu această ocazie au fost identificate de către arheologi și fundațiile din piatră ale mai multor clădiri care atestă că a existat o fermă acolo în perioada romană, secolele II-III, d.Hr. 

Daniel Iancu, purtătorul de cuvânt al Muzeului Deva, a relatat despre fragmentele vasului ceramic: ”Fragmentul ceramic aparține unui vas lucrat la roata olarului și poartă semnul crucii zgâriat în pasta deja arsă, fapt ce dovedește că în momentul realizării oalei, aceasta nu fusese predestinată unei utilizări cultice. Crucea a fost redată prin linii drepte, simple, baza ei având forma unui trapez." Până la finalul lunii mai, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva expune publicului piesa arheologică care provine din perioada creștinismului timpuriu în spațiul carpatic. 

 

Sursa: agerpres.ro, stiribucuresti.ro

 

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..