Actualitate

„Conform noii legi a salarizării salariul minim va crește cu doar 100 de lei până în 2020”, potrivit celor de la Gândul

Guvernum României este aproape de a finaliza proiectul legii salarizării, prin care sunt prevăzute modificări pentru toate categoriile de bugetari, în medie de aproape 20%, iar până în 2020 este preconizată o creştere de doar 100 de lei a salariului minim, care ar urma să ajungă la 1.350 de lei, potrivit unei analize a celor de la Gândul.

Conform proiectului legislativ cel mai mic salariu de bază în sectorul bugetar ar urma să fie, în 2020, de 1.350 de lei, iar cel mai mare de 20.250 de lei, pentru funcția cu cea mai mare reponsabilitate in stat,  raportul dintre salariul minim de baza si cel maxim fiind de 1 la 15. Modificările salariale presupuse de acest proiect sunt generate de eliminarea suprapunerilor datorate majorărilor salariului minim, eliminarea diferenţelor salariale pentru aceeaşi funcţie care desfăşoară aceeaşi activitate, refacerea corelaţiilor între funcţii din domenii de activitate şi creşterile salariale de anul trecut.

O altă schimbare presupusă de noua lege prevede ca funcţionarii publici din administraţia centrală să beneficieze de o modificare medie a salariului de bază de 20%, faţă de momentul 2016, generată de eliminarea suprapunerilor salariale, eliminarea diferenţelor şi refacerea corelaţiilor între funcţii, mai afirmă cei de la Gândul. Astfel, cu majorarea de 10% din 2015, modificarea cumulată stabilită prin proiectul de lege va fi de 32%.

În ceea ce privește personalul din sănătate, „ modificarea medie a salariului de bază va fi de 11%; după 100 de lei în plus la salariu şi o majorare de 25% în 2015, personalul din sistemul sanitar va avea, odată cu aplicarea noii legi, o modificare salarială cumulată de 46%”.

Conform proiectului de lege, „personalul didactic  va beneficia prin proiectul de lege de o modificare medie a salariului de bază de 13%, generată de eliminarea suprapunerilor salariale, eliminarea diferenţelor salariale pe aceeaşi funcţie, refacerea corelaţiilor între funcţiile din acest domeniu care desfăşoară aceeaşi activitate, cât şi între domenii de activitate care au beneficiat de majorări salariale diferite în 2015, precum şi reducerea numărului de tranşe de vechime astfel încât acestea vor fi cuprinse între funcţia de debutant şi funcţia de vechime peste 25 de ani, păstrându-se nivelul de salarizare pentru vechimea de peste 40 de ani”.

Iar în ceea ce privește angajații din sectorul de apărare și ordine publică, „modificarea medie a salariului de bază ar fi de 32%; după creşterile de anul trecut, modificarea salarială ar urma să fie în total, prin proiectul de lege, de 45%”.

În plus, documentul prevede o înghețare a actualizării pensiilor magistraților, parlamentarilor și corpului diplomatic până la aplicarea integrală a legii, iar „pensiile speciale ale parlamentarilor vor fi îngheţate până la aplicarea integrală a legii, iar diurna de deplasare va fi de 1% din indemnizaţia brută lunară, faţă de 2% cât este în prezent”.

Sursa: Gândul

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..