Home Externe Un elicopter cu turişti s-a prăbuşit în SUA luni după-amiază. Nu a fost niciun supravieţuitor

Un elicopter cu turişti s-a prăbuşit în SUA luni după-amiază. Nu a fost niciun supravieţuitor

by Mircea Marinescu
1 minute timp de citit

AP citat de Mediafax informează că luni, într-o zonă aproape de Parcul Naţional Smoky Mountains din statul Tennessee, SUA, s-a prăbuşit un elicopter turistic.

Oficialii americani au anunţat că toţi cei cinci pasageri ai elicopterului şi-au pierdut viaţa în urma impactului, iar purtătorul de cuvânt al Administraţiei Federale a Aviaţiei, Kathleen Bergen, a precizat că accidentul s-a întâmplat în jurul orei locale 15:30, luni. Jack Baldwin, şef al departamentului de poliţie din districtul Pigeon Forge, a declarat că elicopterul turistic s-a prăbuşit la baza versantului unui munte. Elicopterul cobora pe o parte a muntelui când s-a petrecut accidentul. Potrivit informaţiilor oficiale, după prăbuşire a izbucnit imediat un incediu şi elicopterul a fost distrus.

”Nu mai era nimic de văzut, în afară de foc. Elicopterul fusese distrus de foc. Nu era niciun semn că cineva a supravieţuit prăbuşirii”, a declarat Jack Baldwin.

Cauza prăbuşirii elicopterului nu se ştie încă şi autorităţile americane investighează cazul. Potrivit informaţiilor Mediafax, Purtătorul de cuvânt al Autorităţii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă din Tennessee, Dean Flener, a confirmat decesul celor cinci persoane aflate în elicopter. Flener a precizat deasemenea că nicio persoană nu a mai fost rănită la sol, în urma accidentului.

 

Sursa: mediafax, b1.ro

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More