Vineri dimineaţa, 22 Aprilie, în statul Ohio circa şapte persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui atac cu arme de foc comis în statul american menţionat, conform relatărilor media. Autorul crimelor încă nu a fost identificat de către autorităţi dar este căutat continuu.
Potrivit declaraţiilor oficiale ale poliţiei regionale, au fost ucişi cinci copii şi doi adulţi în acest atac cu arme, toţi fiind membrii ai unei singure familii. Însă Biroul de Anchete Penale din Ohio a confirmat atacul armat în comitatul Pike, la peste 100 de km est de Cincinnati, dar nu a menționat un număr de victime; conform WCPO, antena locală a postului ABC. Atacul a avut loc în comitatul Pike din statul Ohio, mai exact într-o clădire locuită din oraşul Peebles. După incidentele nefericite, ca măsură de precauţie, liceul din orăşelul Peebles a fost închis.
FBI ( Biroul Federal pentru Investigaţii) s-a sesizat şi se va ocupa de caz, iar mai multe surse din presă spun că la originea atacului ar fi fost un conflict familial.
Sursa: mediafax.ro, agerpres.ro