Guvernul de la Chişinău a impus o măsură temporară prin care vrea să protejeze piaţa internă, astfel că taxele vamale ajung până la 15% pentru lactatele şi produsele din carne importate din Ucraina. Guvernanţii au explicat că la solicitarea producătorilor autohtoni au impus aceste taxe vamale. Restricţia se aplică şi pentru cimentul importat din Ucraina.
Taxele vamale vor rămâne în vigoare până la finalul anului, conform anunţului oficial, iar speranţa Guvernului este că producătorii autohtoni îşi vor extinde cota de piaţă în Republica Moldova şi nu vor modifica preţurile. Decizia de impunere a restricţiilor s-a luat după ce s-au plâns de mai multe ori producătorii de carne şi lactate din Republica Moldova că îi falimentează invazia de produse din import. Datele arată că importurile de lapte, iaurt şi smântână au crescut în ţară de 1,5 ori, cele de brânzeturi s-au majorat cu 33%, iar preparatele din carne cu 14%; relatează TVR Moldova.
Expertul economic, Viorel Chivriga a declarat: " Este pozitiv faptul că, totuşi Guvernul încearcă într-o măsură oarecare să protejeze unele sectoare şi unii producători. Aici întradevăr a fost partea vulnerabilă a tuturor Guvernelor anterioare. E o măsură care a întârziat foarte mult."
Pe de altă parte, răspunsul Kiev-ului a fost că va sesiza Organizaţia Mondială a Comerţului, fiind îngrijorat de introducerea taxelor. Republica Moldova este a doua ţară în prezent după Kazahstan în care Ucraina importă lactate.
Sursa: stiri.tvr.ro