AFP relatează că ONU a luat decizia de a evacua răniţii şi bolnavii blocaţi în patru oraşe asediate din Siria. Săptămâna viitoare va avea loc această acţiune majoră.
Joi, ONU a făcut anunţul prin Jan Egeland, oficial ONU care conduce grupul de lucru umanitar în Siria, şi este vorba despre o evacuare medicală. Oraşele Madaya, Zabadani, Foua și Kefraya sunt cele patru oraşe în cauză, asediate de rebeli. "În total, ar putea fi vorba de 500 de persoane. Evacuările ar putea să se desfășoare în cursul săptămânii viitoare. Problema este că acordul încheiat privind accesul ajutorului și evacuările pentru aceste patru orașe se bazează pe un sistem de schimb ce constă în autorizarea aceluiași număr de convoaie și de persoane evacuate de o parte și de cealaltă. Aceasta omoară oamenii", a declarat Jan Egeland.
În oraşele încercuite de grupări ale rebelilor înarmați sau armata siriană accesul echipelor ONU se face cu multe dificultăţi şi Egeland și-a exprimat "decepția" și "descurajarea" în legătură cu lipsa progresului în ceea ce privește transportul de ajutoare către jumătate de milion de sirieni blocați în aceste orașe; potrivit Agerpres.
Deşi echipele ONU au autorizaţia de a livra ajutoare de la data de 27 februarie când s-a decretat în Siria încetarea ostilităţilor, accesul ONU precum şi evacuarea majoră ar putea întâmpina probleme, cu toate acestea ONU a anunţat că pregăteşte evacuarea bolnavilor şi răniţilor din oraşele asediate menţionate.
Sursa: agerpres