Home Externe NY Times: O eventuală ieșire a Marii Britanii din U.E. va avea consecințe economice severe

NY Times: O eventuală ieșire a Marii Britanii din U.E. va avea consecințe economice severe

by Mircea Marinescu
3 minute timp de citit

Board-ul editorial al celui mai important cotidian american, NY Times, a avertizat într-un editorial de săptămâna aceasta asupra efectelor negative și riscurilor majore asupra economiei Marii Britanii pe care le prezintă o posibilă ieșire a acesteia din cadrul Uniunii Europene. În luna iunie cetățenii britanici sunt chemați la vot în cadrul referendumului pentru rămânerea sau nu în cadrul UE.

Susținătorii ieșirii din Uniune susțin că aceasta din urmă are o putere mult prea mare în comparație cu statele naționale, și că face un abuz prin emiterea de directive nenecesare și excesive. Conform argumentelor acestora, acest tip de politică reprezintă o piedică pentru economia Angliei.

Însă editorii americani afirmă că datele nu susțin deloc această idee. „Dacă legislația europeană ar fi atât de împovărătoare precum susțin euro-scepticii britanici, atunci aceste reguli ar trebui să afecteze în aceeași măsură toate statele memebre. Dar economiile unor state precum Germania, Olanda sau Irlanda au fost mult mai productive decât Marea Britanie. Aceste țări au avut un PIB pe ora de producție comparabil cu cel al Statelor Unite, pe când Marea Britanie se află mult mai jos în clasamentul alcătuit de OECD.”

Un alt punct subliniat de cei de la NY Times, este faptul că dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea atunci va trebui să vină cu un nou set de reguli gata să înlocuiască normele europene în arii precum protecția mediului, sistemul bancar și tranzacțiile financiare sau serviciile sociale. Dacă criticii modelului european arată cu degetul către mulțimea de reglementări, pe de altă parte, este puțin probabil ca publicul britanic să accepte riscurile asociate cu o nouă legislație, în spiritul pieței libere. În plus, în unele arii precum protecția mediului, Marea Britanie are deja o legislație mult mai dură decât cea a Uniunii Europene.

Un alt punct important subliniat în editorialul celor de la Times, o reprezintă eroarea euroscepticilor britanici de a crede că aceștia pot părăsi uniunea dar menține încă o piață comună cu aceasta – principalul lor partener comercial. După cum argumentează autorii editorialului, „UE nu ar avea nicio obligație să continue să îi ofere Marii Britanii un acces liber la piața comună fără să-și asigure o serie de concesii la rândul ei. De exemplu Norvegia, ce nu este un membru, plătește o taxă către Uniunea Europeană și respectă majoritatea normelor europene în schimbul accesului pe piața comunitară”.

Lucrurile nu se oprec aici însă, pentru că în cazul desprinderii din Uniune, Marea Britanie va trebui să-și renegocieze tratatele de comerț exterior cu restul țărilor. După cum continuă cei de la NY Times, „Uniunea Europeană are înțelegeri comerciale cu țări ce reprezintă 60% din totalul exporturilor Marii Britanii, iar odată ieșită din Uniunea Europeană, aceasta va trebui să-și renegocieze toate acordurile cu aceste țări, în condiții mult mai dezavantajoase față de cele încheiate de uniune”. Asta pentru că Uniunea Europeană este cea mai mare economie a lumii, cu un PIB de 18,5 trilioane $ în 2014, comparativ cu cele 3 trilioane ale Marii Britanii.

Acesta este un fapt de care mai mult ca sigur investitorii și marile corporații vor ține cont, aceștia declarându-se deja îngrijorați de o posibilă ieșire a Marii Britanii din uniune. Acest început de panică se poate deja observa pe piețele valutare internaționale, unde lira britanică a început deja să piardă teren în raport cu dolarul american.

Sursa: NY Times.

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More