Home Externe Consensul global cu privire la războiul împotriva drogurilor începe să se destrame

Consensul global cu privire la războiul împotriva drogurilor începe să se destrame

by Mircea Marinescu
5 minute timp de citit

Într-un articol de opinie publicat de cotidianul LA Times, jurnalistul Johann Hari, autorul unui bestseller despre efectele războiului împotriva drogurilor, anticipează o schimbare a acestei politici, tot mai des criticată, din partea Organizației Națiunilor Unite.

Istoricul dezbaterilor asupra acestei probleme până acum, afirmă acesta, a fost ca fiecare stat membru să vină cu noi promisiuni de a înăspri acest război împotriva drogurilor, „de a lupta până când planeta va deveni lipsită de droguri”. În acest sens, la fiecare astfel de întrunire aceleași tratate, elaborate de către Statele Unite în anii 60 și 70, au fost reafirmate de către majoritatea statelor membre. Acestea obligă statele semnatare să facă uz de instituțiile de forță pentru a rezolva problema drogurilor. Însă, la întrunirea de la New York de la sfârșitul acestei luni, „unele țări vor declara: Această strategie a fost un dezastru. Nu mai putem continua. Destul.”

Motivele pentru această schimbare de atitudine par să fie aceleași fie că vorbim de țările din America Latină, Europa sau Statele Unite. Aceste „politici învechite au avut ca rezultat creșterea enormă a violențelor și infracțiunilor legate de traficul de droguri, îngreunarea sistemelor de justiție, creșterea corupției și slăbirea instituțiilor democratice”. Dovezile par a fi clare în această privință, majoritatea specialiștilor fiind de acord că acest război împotriva drogurilor „a fost un dezastru colosal”. Tocmai aceste dovezi au determinat guvernele a trei țări din America Latină să încerce terminarea acestei politici globale, după cum informează tot LA Times.

Ministrul de justiție din Jamaica, unul dintre statele ce încercă schimbarea acestor politici, Mark Golding, i-a declarat jurnalistului american că peste tot în lume criminalizarea canabisului a fost folosită drept scuză pentru a hărțui minoritățile nepopulare (în cazul Jamaicăi, este vorba despre cei săraci) și în plus această politică a condus la „deteriorarea relației dintre generația tânără și autorități”. Recent Jamaica a de-criminalizat posesia de marijuana, tocmai pentru a elimina acest mediu ce permitea poliției să abuzeze de autoritatea ei în relația cu tinerii – au existat cazuri în care tineri reținuți pentru posesie au murit în arestul poliției în urma bătăilor suferite.

Cadrul legislativ creat de tratatele ONU permite țărilor semnatare să de-criminalizeze posesia de droguri pentru cantități reduse, dar el nu permite țărilor să creeze structuri reglementate pentru comerțul cu droguri, ce ar putea, teoretic, să scoată de pe piață cartelurile de droguri responsabile cu violențele. Din acest punct de vedere, Jamaica este încă obligată să conducă acest război futil împotriva celor ce vând canabis sau al fermierilor ce cultivă aceste plante.

„Eradicarea drogurilor nu s-a întâmplat în ciuda acestui război pe care-l purtăm de decenii. De ce oamenii pot cumpăra o sticlă de rom sau o sticlă de vin și nu pot face același lucru și pentru canabis?”, consideră Mark Golding.

O altă țară ce susține abandonarea acestor politici este Cehia. Jindrich Voboril, responsabilul cu politicile anti-drog din Cehia, consideră că „războiul împotriva drogurilor este bazat pe ideologie, nu pe rezultate”. În opinia sa, în realitate „dependenții de droguri sunt în marea lor majoritate persoane cu probleme de sănătate mentală, precum depresia, sau persoane captive într-un mediu ostil. Pedepsirea lor nu face decât să acutizeze problema. De aceea este nevoie de un transfer de resurse – de la pedepsirea persoanelor dependente, la a le acorda un ajutor pentru a-și schimba viața. Asemenea alternative funcționează”.

Spre exemplu, datele arată că în cei 15 ani de când Portugalia a de-criminalizat uzul de droguri și a ales să investească în schimb în servicii de tratament și de prevenire, uzul de droguri injectabile a scăzut cu 50%. În cei peste zece ani de când Elveția a legalizat heroina pentru persoanele dependente nicio persoană nu a mai murit de supradoză cu heroină obținută legal.

Sursa: LA Times.

Abonează-te pe:euro-stiri.net news

Alte știri

Euro-Stiri.net foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Accept Read More