Ştiinţă

Declinul religiozității nu echivalează cu declinul moral, afirmă un studiu științific

Moralitatea nu este fundamentată în religie, iar aceasta din urmă contează mai puțin pentru valorile morale decât acum treizeci de ani, afirmă un studiu publicat la Universitatea din Manchester.

Concluziile Dr. Ingrid Storm, ce au la bază o serie de chestionare desfășurate în Europa, conduc la concluzia că declinul religiozități nu echivalează cu un declin moral. Conform unui articol publicat în revista academică Politics and Religion, gradul de religiozitate influențează cel mai mult moralitatea în țările cu un înalt grad de religiozitate, dar contează mult mai puțin raportat în timp, cu datele disponibile de acum treizeci de ani.

„Religia se află într-un declin accentuat în majoritatea țărilor europene. Fiecare nouă generație este mai puțin religioasă decât cea anterioară, și astfel am fost interesată să aflu dacă acest lucru a condus și la un declin moral”, afirmă Dr. Ingrid Storm pentru cei de la Science Daily.

Una din concluziile studiului ei este că religia influențează doar anumite valori morale, într-un grad mai mare în țările mai degrabă religioase unde încrederea în instituțiile statului este redusă.

Respondenții acestor chestionare, din 48 de țări europene pe o perioadă cuprinsă între anii 1981 – 2008, au fost întrebați cât de des ar justifica anumite comportamente discutabile, pe care aceasta le-a clasificat în două categorii. Prima dintre aceste categorii are în vedere cazuri în care individul ar veni în conflict cu tradiția, iar exemplele includ justificarea avortului sau a homosexualității. Cea de-a doua categorie morală are în vedere justificarea actelor ce contravin legii și aduc daune celorlalți, precum furtul, minciuna sau înșelătoria.

Cu privire la concluziile cercetării, Dr. Storm a afirmat: „Mai mulți cetățeni europeni sunt acum gata să justifice comportamente ce vin în conflict cu tradiția, dar atitudinile lor nu au suferit o schimbare majoră când vine vorba de acte ce contravin legii sau îi afectează pe ceilalți”.

„Odată cu declinul religiozității în Europa a crescut gradul de acceptare a autonomiei personale cu privire la sexualitate sau familie. Fiecare generație este mai liberală în aceste materii decât cea precedentă. În contrast, nu am găsit nicio dovadă că valorile morale au devenit mai individuale sau anti-sociale”, a completat aceasta.

Sursa: Science Daily.

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..