Se pare că unele condimente nu dau gust bun numai preparatelor culinare, fiind folosit încă din perioade istorice şi în alt scop.
Este cunoscut faptul că şofranul nu este cel mai puţin costisitor condiment, preţul acestuia atingând suma de 16 dolari/gram.
Condiment ce este obţinut din floarea plantei a cărei denumire este Crocus Sativus, şofranul pare a fi la mare căutare, iar asta nu doar în zilele noastre.
Planta anterior menţionată se găseşte în sălbăticie, florile sale de culoare mov fiind indicate a fi culese fără ajutorul maşinăriilor, iar asta în zorii dimineţii. Atunci când este cultivată, cu cât mai multă atenţie i se acordă, cu atât vor fi mai bogate roadele sale.
Prima oară, planta a fost descoperită în Epoca Bronzului, în Grecia, dar în prezent, a devenit mult mai răspândită, putând fi găsită atât pe teritoriul Europei cât şi pe cel al Asiei. Cel mai mare producător de şofran este Iranul, care produce 85%, succesul acestei producţii bogate datorându-se climatului uscat şi însorit de care se bucură.
Se pare că şofranul a fost unul dintre condimentele preferate ale Cleopatrei, care avea obiceiul de a se îmbăia în lapte infuzat cu şofran, asta înainte de a petrece serile în compania pretendenţilor săi.
Chiar şi călugării medievali apelau la acest condiment, pentru a putea face din el un amestec cu albuş de ou, cu scopul de a reproduce aurul atunci când realizau manuscrise.
John O’Connell a declarat că „Şofranul era utilizat pentru colorarea bolerolurilor jachetelor purtate de femeile minoice, de asemenea era utilizat în fabricarea cosmeticelor”.
Acest condiment a fost de folos în perioadele istorice chiar şi pentru remedierea unor boli, printre care durerile de cap şi afecţiunile datorate acţiunii hemoroizilor.
Cercetării din prezent subliniază ideea potrivit căreia şofranul este atât de bun datorită nivelulul ridicat de antioxidanţi, care contribuie la ameliorarea inflamaţiilor, a disfuncţiilor sexuale dar este şi un bun agent de combatere a depresiei.