Actualitate

Amenzile rutiere vor creşte de la 1 mai. Amenda pentru viteză poate ajunge la 2.500 ron

De la data de 1 mai 2016 se vor majora amenzile pentru şoferi deoarece valoarea punctului-amendă este 10% din salariul minim, odată cu creşterea salariului minim pe economie, vor creşte şi amenzile rutiere.

În funcţie de salariul minim pe economie se calculează valoarea punctului de amendă iar de la 105 lei cât este punctul în prezent se va ajunge la suma de 125 lei pentru un punct. Amenda pentru depăşirea vitezei va fi în valoare de 2.500 ron iar nepurtarea centurii de siguranţă poate fi sancţionată cu o sumă între 250 şi 375 ron, însă dacă este achitată în 24 de ore se reduce la jumătate această sumă.

Gândul informează că pentru nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare sau conducerea autovehiculelor fără a avea trusă medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător de incendii, şoferul va fi sancţionat cu amenzile din clasa a II-a, respectiv 4 sau 5 puncte-amendă.

Ceea ce nu se schimbă e faptul că amenzile vor fi stabilite în continuare pe clase, în funcţie de gravitatea faptei şoferului şi de pericolul social din momentul săvârşirii infracţiunii. Sancţiunile pe clase arată în felul următor, conform Adevărul.ro : Clasa I: 2 sau 3 puncte > 250 lei – 325 lei, Clasa II: 4 sau 5 puncte > 500 lei – 625 lei, Clasa III: de la 6 la 8 puncte > 750 lei – 1.000 lei, Clasa IV: de la 9 la 20 de puncte > 1.125 lei – 2.500 lei Clasa V*: de la 21 la 100 de puncte > 2.625 lei – 12.500 lei iar clasa V este rezervată persoanelor juridice. Orice amendă achitată în termen de 48 de ore se reduce la jumătatea sumei. 

 

Sursa: gandul.info, adevarul.ro
 

Cele mai citite stiri

To Top
Loading..